Medalii la un concurs internaţional de informatică
Echipele de seniori şi juniori ale României au obţinut şapte medalii (patru de aur şi trei de bronz) la ediţia din acest an a Turneului Internaţional de Informatică Shumen din Bulgaria.
Potrivit Ministerului Educaţiei, medaliile de aur au fost cucerite de lotul de seniori format din Costin-Andrei Oncescu (Colegiul Naţional „Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel), Andrei Popa (Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui), Alex Tatomir (Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu” din Brăila) şi Ştefan Constantin-Buliga (Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Bucureşti). Cei trei elevi laureaţi cu bronz, componenţi ai lotului de juniori, sunt Daniel-Ştefan Boni (Liceul Internaţional de Informatică din Constanţa), Tudor-Gabriel Mocioi (Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu“ Bucureşti) şi Albert-Antoniu Greaca (Liceul Teoretic Internaţional de Informatică Bucureşti). La competiţia care s-a desfăşurat în localitatea bulgară Shumen, în perioada 22-26 noiembrie, au participat loturi naţionale şi echipe ale mai multor licee cu profil informatic din Bulgaria, Moldova, Polonia, România, Rusia, Serbia şi Ucraina.