Medici cu vot de blam

Un articol de: Oana Nistor - 07 Noiembrie 2016

Trei medici au primit vot de blam, anul trecut, din partea Colegiului Medicilor din România (CMR), unuia i s-a retras calitatea de membru, iar un alt medic a primit interdicţie de a profesa timp de un an, arată un raport de activitate al Departamentului de jurisdicţie profesională al instituţiei. Potrivit raportului, în 2015 au fost rezolvate la CMR 242 de contestaţii, 216 dintre acestea înregistrate în intervalul 2011-2014, iar 26 anul trecut.