Medicii care au îngrijit răniţii din „Colectiv”, recompensaţi
Premierul Dacian Cioloş i-a cerut ministrului sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, să continue să urmărească atent situaţia răniţilor în incendiul de la clubul „Colectiv” din Capitală şi să îi prezinte periodic câte o informare a evoluţiei privind situaţia acestora. Primul-ministru a precizat că Ministerul Sănătăţii va veni, în perioada următoare, cu un act normativ pentru plata orelor suplimentare ale medicilor care au operat şi îngrijit răniţii din „Colectiv”, dar şi pentru plata costurilor spitalizării pacienţilor transferaţi în străinătate şi pentru aparţinătorii acestora. „Mi se pare normal să îi recompensăm aşa cum se cuvine şi cum prevede legea, dar şi să acoperim costurile deplasării în anumite spitale din UE sau din afara UE pentru cei care au solicitat acest lucru, pentru ei şi pentru aparţinătorii lor”, a spus premierul Cioloş, citat de Agerpres.
Duminică, 22 noiembrie, unul dintre răniţii din clubul „Colectiv” transferaţi în Austria, la Viena, a murit, astfel că bilanţul victimelor din „Colectiv” a ajuns la 60. Conform Ministerului Sănătăţii, duminică erau internaţi în spitalele din Bucureşti 40 de răniţi, dintre aceştia, 10 fiind în stare critică şi gravă. Alţi 28 sunt internaţi în unităţi medicale din străinătate.