Medicii cer minimum 6% din PIB pentru sănătate
Medicii vor declanşa o grevă generală în luna noiembrie, dacă revendicările cerute de Coaliţia profesioniştilor din sistemul de sănătate nu vor fi luate în considerare de politicieni, a declarat recent preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae.
Medicii cer acordarea a minimum 6% din PIB pentru sănătate, precum şi o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat.
De asemenea, medicii solicită o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi şi consultarea reală a Coaliţiei profesioniştilor din sănătate cu privire la orice măsură care poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate, a mai spus Astărăstoae.
Deja Coaliţia profesioniştilor din sistemul de sănătate şi-a stabilit calendarul protestelor. Între 9 şi 13 septembrie, liderii organizaţiilor membre din judeţe vor constitui coaliţii la nivel local şi vor înmâna revendicările lor prefecţilor. Între 18 şi 27 septembrie sunt programate pichete zilnice în faţa Ministerului Sănătăţii şi Ministerului de Finanţe, iar în luna octombrie un miting în faţa Guvernului, a precizat Vasile Astărăstoae. „Dacă în această perioadă vom descoperi că nu se va întâmpla ceva pozitiv faţă de revendicările pe care coaliţia profesioniştilor o va înainta decidenţilor, în luna octombrie vom organiza în Bucureşti un miting în faţa Guvernului şi un marş pe traseul de la Guvern până la Ministerul de Finanţe şi Parlament. Dacă şi după aceste evenimente vom descoperi că decidenţii nu ne iau în seamă, luna noiembrie este rezervată ca principiu unei greve generale în sistemul de sănătate“, a explicat prim-vicepreşedintele Federaţiei SANITAS, Marius Sepi, prezent la conferinţă.
Sepi a mai susţinut că în cazul unei greve generale se va asigura acel minim al personalului sanitar, astfel încât populaţia să nu aibă de suferit. „Condiţiile de grevă sunt specificate în lege, vom asigura, ne vom organiza conform legii, nu vom încălca legea pentru ca populaţia să nu sufere. Vom asigura acea treime stabilită de lege“, a mai precizat reprezentantul SANITAS.
Profesorul Astărăstoae le-a cerut oamenilor politici să nu politizeze demersul medicilor.
„Atragem atenţia factorilor politici să nu încerce să politizeze demersul nostru, pentru că avem o memorie foarte bună şi dacă o să vedem că lăcrimează unii sau alţii, o să le aducem aminte ce au făcut ei şi avem ce să spunem. (...) Este o mişcare civică pentru demnitate, pentru independenţa profesiei, este o mişcare pentru un sistem de sănătate care să fie centrat pe pacient în sensul real al cuvântului“, a declarat în conferinţa de presă profesorul doctor Vasile Astărăstoae.
Problema rezidenţilor este „primă prioritate“
Preşedintele Colegiului Medicilor a mai afirmat că demersul medicilor, chiar dacă se va adresa ministrului sănătăţii, nu este împotriva Ministerului Sănătăţii. „Demersul nostru se va adresa ministrului sănătăţii ca el să fie reprezentantul şi mesagerul nostru către primul-ministrul Victor Ponta, care a găsit fonduri pentru instituţiile de represiune şi nu a găsit fonduri pentru profesioniştii din sănătate şi către ministerul bugetului, mai ales şi către domnii Voinea şi Gherghina, care trebuie să se aşeze la discuţii cu noi“, a mai arătat Astărăstoae, care a mai explicat că legea salarizării trebuie să rezolve problema rezidenţilor ca „primă prioritate“. „Pe această lege a salarizării trebuie rezolvată problema rezidenţilor ca primă prioritate şi prioritatea noastră este cu 1 septembrie, pentru că plata se face în octombrie şi este o cerinţă nenegociabilă“, a mai spus Vasile Astărăstoae.