Medicina regenerativă, șansă pentru pacienții diabetici
Spre deosebire de persoanele sănătoase, la pacientul diabetic rănile și tăieturile se vindecă mai lent din cauza circulației îngreunate a sângelui, iar în cazul piciorului diabetic se poate ajunge la amputarea degetelor sau chiar a piciorului. Medicina regenerativă, prin aplicarea terapiei hiperbare, reduce substanțial riscul acesta.
Tratamentul constă în stimularea formării de vase de sânge noi, ceea ce ajută la prevenirea sau tratarea suprainfectărilor bacteriene a leziunilor și ulcerațiilor, în cazul piciorului diabetic.
Terapia hiperbară nu exclude celelalte terapii și chiar potențează beneficiile tratamentului standard. Asocierea terapiei hiperbare în tratamentul piciorului diabetic grăbește vindecarea și crește calitatea vieții pacientului, a subliniat recent doctorul Mihai Băican, cu prilejul inaugurării unui centru de excelență în medicină regenerativă, în București, dedicat serviciilor de recuperare medicală și recuperare sportivă.
Asocierea terapiei hiperbare în tratamentul piciorului diabetic crește rata de vindecare, scade perioada de spitalizare, numărul de amputații și alte complicații, și reduce incidența infecțiilor cu bacterii rezistente la tratamentul curent cu antibiotice, potrivit specialiștilor prezenți la acest eveniment, citați de revista Viața Medicală.
Un procent de 15% dintre persoanele diagnosticate cu diabet zaharat ajung să dezvolte ulcerații la picioare, alături de alte complicații. Diversele afecțiuni, o slabă circulație sanguină la nivelul picioarelor, încălțămintea nepotrivită sau tăierea greșită a unghiilor sunt factori de risc pentru apariția celei mai des întalnite complicații invalidante în diabetul zaharat: piciorul diabetic. (I. M.)