Meditaţii on-line pentru elevii din România

Data: 11 Mai 2010

Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN) a lansat, în această săptămână, în premieră pentru România, un sistem educaţional colaborativ, care ar putea fi implementat gratuit în universităţile şi liceele din ţară.

Sistemul se numeşte HyperEdu şi este o platformă care le permite profesorilor şi elevilor să participe la "clasă" în spaţiul virtual, fiecare dintre ei aflându-se de fapt în propria casă. Acest sistem se potriveşte mai ales, spun cei care l-au creat, pentru orele de meditaţii, deoarece cursantul se află în mediul său, în care stresul este mult diminuat. De asemenea, nici profesorul, nici elevul nu mai pierd timp preţios pe drum, iar softul permite folosirea unor programe sau imagini pe care suporturile tradiţionale nu le pot susţine. Platforma poate fi utilizată în orice formulă de predare - cu unul sau mai mulţi elevi, participanţii la curs putând să se afle sau nu într-o sală de curs. Este chiar posibilă organizarea unui curs în care o parte dintre studenţi se află în sala de clasă, iar alţii acasă la ei, platforma permiţându-le tuturor să intervină în discuţii. Programul ar putea fi implementat gratuit în instituţiile de învăţământ care vor dori să-l probeze, el fiind deja un instrument obişnuit în ţări ca SUA, Irlanda sau Coreea de Sud. Elaborarea unui asemenea sistem costă între 300.000 şi 500.000 de euro şi poate fi folosit cu succes şi de firmele de formare profesională.