Medvedev: Apogeul crizei nu a fost atins
Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a avertizat că apogeul crizei economice mondiale nu a fost încă atins, urmând ca anul 2010 să fie „foarte dificil“, potrivit presei ruse. „La nivel global criza economică încă nu a atins apogeul, iar o recuperare nu este aşteptată înainte de 2010“, a spus Medvedev, citat de agenţia rusă Interfax. Majoritatea specialiştilor estimează că anul următor va fi foarte dificil, a adăugat preşedintele rus. Economia rusă, al cărei avans a fost susţinut în ultimii ani de creşterile preţurilor materiilor prime, a fost grav afectată de criza economică mondială. Începând cu noiembrie 2008, rubla a pierdut o treime din valoare faţă de euro şi dolar, iar guvernul se aşteaptă la o scădere a PIB de 0,2% sau stagnare în 2009. Banca centrală rusă a majorat ieri dobânda de referinţă cu un punct procentual, la 10%, pentru a sprijini cotaţia monedei naţionale şi pentru a reduce inflaţia.