Medvedev vrea să evite concurenţa cu Putin

Data: 04 August 2010

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a declarat, luni, că vrea să evite concurenţa cu premierul Vladimir Putin la alegerile prezidenţiale din 2012, însă nu exclude posibilitatea de a candida. "Nu aş vrea să existe o luptă între forţele apropiate, ar fi rău pentru ţară", a declarat Medvedev la Soci, staţiune de pe litoralul Mării Negre. Preşedinte al Rusiei între 2000 şi 2008, Vladimir Putin nu a putut să candideze din nou în 2008, după două mandate consecutive. La sfârşitul lui 2007, l-a desemnat pe Dmitri Medvedev ca succesor al său, iar Putin a devenit prim-ministru, menţinându-şi astfel atribuţii majore la conducerea statului. Cei doi lideri întreţin de mai multe luni ambiguitatea asupra proiectelor lor în vederea prezidenţialelor, în timp ce majoritatea analiştilor consideră aproape sigur că Vladimir Putin va candida şi va câştiga fără dificultate scrutinul.