Mehedinţi –istorie, cultură şi spiritualitate

Data: 07 Iunie 2011

Episcopia Severinului și Strehaiei a găzduiește în perioada 6-8 iunie lucrările Simpozionului Naţional "Mehedinţi –istorie, cultură şi spiritualitate", aflat anul acesta la cea de a IV-a ediţie. Tematica referatelor a fost canalizată în special spre Tainele Botezului şi Cununiei, la care s-a adăugat şi comemorarea a 190 de ani de la revoluţia lui Tudor Vladimirescu.

Deschiderea oficială a simpozionului a avut loc ieri în localitatea mehedinţeană Baia de Aramă. în cadrul căreia Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei a rostit cuvânt de întâmpinare pentru invitaţii şi participanţii la simpozion. La eveniment au participat: Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfinţitul Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria, Preasfinţitul Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, preoţi, profesori şi oameni de cultură din întreaga ţară.