Membrele SOFR Iași i au cinstit pe Sfinții Atanasie și Chiril la „Biserica Doamnelor“

Un articol de: Ziarul Lumina - 20 Ianuarie 2018

Biserica noastră i‑a cinstit joi, 18 ianuarie 2018, pe Sfinții Ierarhi Atanasie și Chiril, arhiepiscopii Alexandriei. Cei doi sfinți sunt ocrotitorii bisericii din apropierea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Iași, care mai este cunoscută și sub numele de „Biserica Doamnelor“.

În anul 1997, această biserică a fost redeschisă și dată în folosință doamnelor din Societatea Ortodoxă a Femeilor Române (SOFR) din Iași, care au ajutat la primenirea bisericii pentru a fi funcțională. Din acest motiv biserica mai este cunoscută și sub numele de „Biserica Doamnelor“.

Membrele SOFR s‑au pregătit cu multă dăruire pentru această mare sărbătoare a bisericii noastre strămoșești și pentru faptul că această biserică are o importanță deosebită pentru SOFR și pentru sufletul fiecărei doamne din societate. Acestea vin cu drag la aici și se simt legate sufletește de „Biserica Doamnelor“.

În seara zilei de 17 ianuarie 2018, un sobor de preoți a săvârșit slujba Vecerniei unită cu Litia. Peste o sută de credincioși au participat la slujbă alături de membrele SOFR, care au oferit cu acest prilej pachete cu alimente tuturor credincioșilor prezenți.

În ziua hramului, deși vremea era de iarnă grea, biserica a fost plină. Credincioșii au venit prin nămeți la biserică, au aprins lumânări și s‑au rugat alături de preoți. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de un sobor de preoți.

Programul liturgic s‑a încheiat cu Parastasul pentru doamnele care au făcut parte din Societatea Ortodoxă a Femeilor Române din Iași. Apoi a urmat o slujbă de Te Deum, ca mulțumire adusă pentru binefacerile primite de la Dumnezeu în anul 2017. (Rodica Șoronescu - președinte SOFR Iași)