Membrii Consiliului Eparhial al Episcopiei Oradiei reuniți în ședință
La Centrul Eparhial al Episcopiei Oradiei a avut loc, luni, 5 februarie, potrivit prevederilor din Statutul pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, şi a articolelor din Regulamentul pentru alegerea, funcţionarea şi dizolvarea organismelor deliberative şi executive în parohiile, protopopiatele şi eparhiile din Patriarhia Română (ROD), şedinţa de lucru a Consiliului Eparhial al Episcopiei Oradiei.
Lucrările, prezidate de Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, s-au desfăşurat în sala festivă de la Centrul Eparhial. Pe lângă membrii statutari ai Consiliului Eparhial, la ședință au participat și membrii Permanenței Consiliului Eparhial al Episcopiei Oradiei și părinții protopopi de la cele patru protopopiate ale eparhiei.
Conform calendarului alegerilor pentru organismele deliberative și executive din Biserica Ortodoxă Română, la nivel eparhial și parohial, pentru perioada 2018-2022, pe ordinea de zi a ședinței a fost analizarea și aprobarea listelor cu noii membri aleși ai Consiliilor Parohiale de la parohiile din cuprinsul Episcopiei Oradiei.
Urmare a analizării proceselor verbale încheiate în urma alegerilor de noi membri în cadrul organismelor executive la nivelul parohiilor din Eparhia Oradiei, dar și a discuțiilor cu părinții protopopi, s-a concluzionat că alegerile s-au desfășurat cu respectarea ad-literam a calendarului și a procedurilor de alegere, listele cu membri nou aleși ai Consiliilor Parohiale de la parohiile din Episcopia Oradiei fiind aprobate în unanimitate de Consiliul Eparhial. În cuvântul de la final, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei a mulţumit membrilor Consiliului Eparhial pentru prezență și lucrare, anunțând că, în data de 26 februarie a.c., va fi convocat din nou Consiliului Eparhial al Episcopiei Oradiei în ședință de lucru, potrivit Calendarului alegerilor pentru organismele deliberative și executive din Biserica Ortodoxă Română, la nivel eparhial și parohial, pentru perioada 2018-2022. (Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei, pr. Cristian Rus)