Memorialistica lui Nichifor Crainic

Zile albe, zile negre, memoriile lui Nichifor Crainic au ceva special: reflecţiile sale despre religie, despre artă i se pot socoti autorului ca o epopee: cuceresc pur şi simplu. Armonia vieţii şi a literaturii, munca plină de pasiune, îndatoririle unui profesor universitar aşa cum apar ele în viziunea lui Crainic fac această carte să fie singulară prin dimensiunea unui caracter care şi-a regăsit cu repeziciune matca şi a curs repede pe făgaşul unei vieţi cu adevărat frumoase.

Autorul punctează reperele vieţii sale şi le dezvoltă cu generozitate. Astfel aflăm că s-a născut într-un sat numit Bulbucata, de pe apa Neajlovului. A descoperit lângă tatăl lui atât frumuseţea vieţii, cât şi greutatea de a trăi în această lume. Este impresionantă figura tatălui care s-a sacrificat pentru educaţia copiilor, în special a fiului cel mare, pe care l-a ţinut cu greutate la seminar. Moartea acestui om, care a iubit toată viaţa Evanghelia, a fost exemplară. Testamentul spiritual pe care l-a lăsat fiului pe patul de moarte era format din două cuvinte: ""Ionică… Dumnezeu!" Atât a putut şopti cu o ultimă silinţă a trecerii prin moarte, şi braţul i-a căzut pe piept." Cuvintele părintelui şi felul său de a fi au rămas în sufletul fiului, care îi spune: "Cu seninătatea ta întâmpin necazurile şi cu evlavia ta privesc cerul lui Dumnezeu." Nichifor Crainic este un pseudonim ales în perioada studiilor la seminar, de teama de a nu fi exmatriculat din cauza publicaţiilor sale literare. Cuvântul crainic provine din scrierile editate de Kogălniceanu, iar Nichifor este un nume din istoria universală a Bisericii. Astfel, din aprilie 1926, seminaristul Ion Dobre şi-a luat numele legal Nichifor Crainic. Perioada şcolii a fost o perioadă plină, pe care o evocă pe larg. Autorul arată un respect special faţă de şcoală: "Nu pot suferi oamenii care îşi bat joc de şcoala unde au învăţat. Ei au ceva din monştrii denaturaţi care râd de mamele al căror lapte l-au supt. Precum trenul nu ajunge la ţintă decât pe drumul de fier, la orice profesiune intelectuală se ajunge prin şcoală. A o batjocori e semnul debilităţii mintale şi al deficienţei morale." Portretul unei tinere fete pe care a iubit-o la vremea aceea ne înfăţişează un tânăr romantic, care gândea surprinzător de frumos. Minodora era prima dragoste şi ea a trezit imaginaţia bogată a adolescentului: "Nu iubisem încă până atunci. Prietenii îmi vorbeau câteodată în taină şi în şoaptă despre aceste pierderi de sine vrăjite de o putere necunoscută, despre această dulce nebunie lăuntrică, pe care trebuie să o ascunzi de ochii lumii ca să nu te faci de râs, despre un chip de fată care se răsfrânge în sufletul tău mai adânc decât în apa de cleştar a unui iaz şi se ridică apoi de acolo, şi se aşterne ca o fulguire de aur peste toate lucrurile pe care vrei să le vezi cu ochii şi nu mai poţi. Zadarnic încerci să alungi acest chip, el revine mereu, răsare pe caiete şi din foile cărţilor, întunecă literele de nu mai vezi să citeşti, frânge liniile de nu mai poţi să scrii temele." Farmecul acestor prime sentimente de iubire, al chipului drag, întrece frumuseţea altor chipuri care luminează cu spiritualitatea lor cartea: Alexandru Vlahuţă, Gala Galaction, Lucian Blaga, Cezar Petrescu. Filosofia de viaţă a lui Nichifor Crainic este rezumată în cuvintele: "Totul este să munceşti şi să crezi în Dumnezeu." A şi pus în practică atât munca, dar şi credinţa, fiind conştient de misiunea în slujba căreia s-a aflat. Reflecţiile despre misiunea profesorului universitar sunt încă foarte actuale: "Eu nu am improvizat de pe catedră şi nu mi-am îngăduit să spun studenţilor lucruri uşoare, pentru a bate din palme. Mi-a plăcut să respect prestigiul universităţii şi fiecare lecţie m-a costat muncă de zi şi de noapte. Într-o cameră din curtea facultăţii, cu o canapea, o masă şi un lighean, mă închideam în cărţile mele trei zile pe săptămână pentru a nu ieşi decât la cursuri sau la băcănie, să cumpăr ceva rece pentru hrană". Sau, "Misiunea profesorului universitar e mare sau nulă, după cum el o înţelege sau o poate realiza. ş…ţ Dar adevăratul profesor universitar trebuie să fie neapărat un creator de ştiinţă, un informator şi un deschizător de orizonturi în specialitate, un povăţuitor metodic în munca discipolilor şi, dacă e posibil, un om care să le pună înaintea minţii o concepţie de viaţă, un crez pentru care ei să simtă că trebuie să trăiască şi să muncească." Memoriile lui Nichifor Crainic sunt, de fapt, o călătorie. Minodora visului său de adolescent, soră geamănă cu Dulcineea de Toboso, i-a împletit ciorapi: "Ciorapii, împletiţi de crinii parfumaţi ai mâinilor ei, aveau carâmbii înfloraţi în culori pe motive macedonene. "Ciorapi! Simbolul antic al călătoriei pedestre!"" Aşa se face că întreaga carte este sub semnul călătoriei, pe drumul lung şi greu al credinţei.