Memorialul „Bartolomeu Valeriu Anania“
În Arhiepiscopia Râmnicului se vor desfăşura în perioada 15-20 martie mai multe manifestări comemorative, organizate cu prilejul a 91 de ani de la naşterea vrednicului întru pomenire mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania.
Primăria comunei natale, Glăvile, judeţul Vâlcea, alături de Biblioteca şi Şcoala Generală "Bartolomeu Valeriu Anania" deschid astăzi, 15 martie, seria manifestărilor culturale şi religioase, intitulate "Memorialul Bartolomeu Valeriu Anania", la biserica parohială, unde se va săvârşi o slujbă de pomenire, iar apoi la bibliotecă, unde vor avea loc un cenaclu şi o expoziţie literar-artistică, denumită "Icoana patriei vâlcene în creaţia lui Valeriu Anania". Manifestările vor continua mâine, 16 martie, la Schitul Ostrov din Călimăneşti, unde va fi săvârşită o slujbă de pomenire, şi la Biblioteca "A. E. Baconsky" din Călimăneşti, cu evocări şi prezentări de carte. De asemenea, luni, 19 martie, ora 17:30, la Biblioteca Judeţeană "Antim Ivireanul" din Râmnicu Vâlcea se va desfăşura reuniunea cultural-artistică pe tema "Valeriu Anania în Cerurile Oltului": proiecţie de film documentar, evocări, lansare de carte, cântări psaltice. A doua zi, la ora 16:00, se va inaugura Scuarul "Bartolomeu Valeriu Anania". Manifestările se vor încheia în Sala "Antim Ivireanul" a Centrului eparhial al Râmnicului, cu o reuniune cultural-duhovnicească, la care vor participa şi personalităţi din Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Memorialul "Bartolomeu Valeriu Anania" se află la ediţia a II-a. Mitropolitul Bartolomeu Anania a trecut la cele veşnice la 31 ianuarie 2011. A fost unul dintre ierarhii Bisericii Ortodoxe Române arhicunoscut atât în mediile bisericeşti, cât şi în cele culturale, misiunea sa întinzându-se în sfera duhovnicească, administrativ-bisericească, dar şi în cea culturală. Şi-a păstorit cu responsabilitate credincioşii care i-au fost încredinţaţi, a contribuit la îmbogăţirea tezaurului documentar necesar pentru pastoraţia preoţilor şi pentru formarea teologilor şi a scris cu o deosebită dragoste memorialistică, dramaturgie, poezie, proză şi eseuri.