Memorialul Ipotești, destinație culturală

Data: 10 August 2021

Satul Ipotești din județul Botoșani merită să fie un popas în călătoriile dumneavoastră mai ales luna aceasta, când memorialul Centrului Național de Studii Mihai Eminescu a pregătit un amplu program cultural pentru toate vârstele. Expoziții itinerante, festival folk, incubator de lectură și tabără de scriere, toate acestea pe lângă faptul că puteți vizita casa părintească a lui Mihai Eminescu, precum și bisericuța familiei Eminovici.

Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii Mihai Eminescu aduce în atenția publicului seri eminesciene, poeți în dialog, ateliere de lectură pentru copii, colocvii și concerte, menite să completeze tabloul pitoresc care a fost sursă de inspirație pentru marele poet român. În perioada 9-15 august se desfășoară tabăra de scriere, iar atelierele de scriere creativă vor fi coordonate de scriitorii Cosmin Perța și Moni Stănilă. Programul taberei include ateliere la care tinerii poeți vor avea posibilitatea să se familiarizeze cu un set de instrumente teoretice și să-și dezvolte abilitățile practice de scriere a unui text poetic, lecturi și discuții pe texte, vizite pe traseele Ipotești - Boto­șani; Ipotești - Călineștii-lui-Cuparencu; Ipotești - Cucorăni - Pomârla; Ipotești - Vorona - Joldești. În amfiteatrul „Laurențiu Ulici” al Bibliotecii Naționale de Poezie „Mihai Eminescu” din Ipotești va avea loc o nouă ediție a întâlnirilor Poeți în dialog, cu participarea poeților Andrei Dósa și Alexandru Vakulovski.

Ziua de 15 august este dedicată unui colocviu online organizat în parteneriat cu Universitatea „Ște­fan cel Mare” din Suceava și Institutul Bucovina Rădăuți. 

Ala Sainenco, directorul Memorialului Ipotești, consideră că Eminescu rămâne punctul de referință pentru poeții de azi și pentru copiii din fiecare generație, iar iubitorii de carte și de poezie care trec pragul memorialului vor avea parte de o frumoasă călătorie în lumea artelor, într-o oază de liniște și verdeață. Cei mici vor avea ocazia să descopere lumea fascinantă a lecturii la incubatorul de lectură. Detalii despre ateliere și înscriere găsiți pe pagina de internet www.eminescuipotesti.ro. Din agenda culturală a lunii august face parte și expoziția „Viorica Băla.

Expoziție retrospectivă”, din colecția de artă a Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad. Este vorba despre o expoziție cu lucrări în stil tradiţional, o revenire la vechile valori, după cum consideră Cotinel Munteanu, șeful serviciului Muzeografie din cadrul Memorialului Ipotești. 

Expoziția dedicată Vioricăi Băla și tot ansamblul cultural de la Ipotești pot fi vizitate de marți până duminică, în intervalul orar 9:00- 17:00. (A. D.)