Memorialuri ale represiunii comuniste la Noaptea Muzeelor
Cea de-a 15-a ediţie a Nopţii Muzeelor va avea loc pe 18 mai, la nivel naţional, şi propune publicului expoziţii, intervenţii şi experimente artistice, proiecţii, dans, piese de teatru şi concerte. Ediţia din acest an a evenimentului consemnează un record în ceea ce priveşte participarea - mai mult de 60 de instituţii partenere în Bucureşti şi manifestări în 36 de judeţe. În premieră la Noaptea Muzeelor vor lua parte trei memo- rialuri ale represiunii comuniste - Piteşti, Gherla şi Bihor.
Printre noutăţile ediţiei din acest an, organizatorii au menţionat intrarea în circuitul Nopţii Muzeelor a unor instituţii precum Muzeul de Artă Recentă, Muzeul Recordurilor Româneşti, Muzeul Tablourilor în Mişcare, oferit Qreator, dar şi Cel mai mic muzeu mobil, organizat de Corul naţional de cameră „Madrigal - Marin Constantin”. Acesta va fi un muzeu itinerant, cu expuneri de 20 minute a unicului exponat, costumul renascentist de damă Madrigal, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, trecând şi prin alte spaţii culturale. Tot în cadrul Nopţii Muzeelor, clădirea Muzeului Naţional de Geologie va fi pusă în evidenţă cu ajutorul unui show de iluminat arhitectural.
„Cel mai mult mă bucură că în fiecare ediţie avem consemnat un record în ceea ce priveşte participarea. Anul acesta, în Bucureşti avem mai mult de 60 de instituţii. Avem muzee, în primul rând, dar avem şi prieteni ai muzeelor, respectiv librării, galerii, filarmonici, opere, teatre, arhive, studiouri de creaţie, start-up-uri, spaţii care experimentează, tot felul de creativi care vin cu tot felul de surprize artistice, tot felul de experimente, tot felul de inovaţii, jucându-se într-un fel sau altul cu tehnologiile”, a anunţat managerul manifestării, Dragoş Neamu, într-o conferinţă de presă susţinută la Muzeul Recordurilor Româneşti.
El a precizat că din totalul celor 42 de judeţe vor participa la eveniment 36, Neamu subliniind că oferta instituţiilor din ţară participante a început să se „uniformizeze valoric” cu oferta instituţiilor din Capitală.
Dragoş Neamu a subliniat şi participarea la eveniment a trei memorialuri ale represiunii comuniste - Piteşti, Gherla şi Bihor, care vor putea fi vizitate pe 18 mai.
„La nivel naţional, un lucru care m-a impresionat şi pe care ţin foarte mult să îl precizez este faptul că anul acesta avem branşate la circuitul naţional aceste spaţii ale memoriei comuniste, ale opresiunii comuniste, participă Memorialul de la Piteşti, de la Gherla şi Bihor. E o parte a istoriei noastre recente despre care trebuie să ştim. Aceste trei spaţii îşi deschid porţile şi îi invit pe toţi cei care pot să le viziteze”, a afirmat el.
Potrivit lui Neamu, „Noaptea Muzeelor a devenit mai mult decât Noaptea Muzeelor, este un fel de festival al creativităţii”, el amintind că au fost primite propuneri pentru evenimente de la licee, filarmonici şi diverse alte spaţii.
Unul dintre cele mai vizitate instituţii muzeale, Muzeul Antipa, a pregătit pentru Noaptea Muzeelor expoziţia temporară „Rugby, natural!”, realizată de Muzeul de Istorie Naturală din Toulouse, care prezintă elementele naturale identificate în emblemele diferitelor echipe naţionale de rugby şi explică valoarea culturală a simbolurilor naturale, pentru ţările şi populaţiile respective.
Totodată, între orele 21:30 şi 22:30, vizitatorii vor fi invitaţi în curtea de la Antipa să participe „la colectarea entomologică a insectelor nocturne cu ajutorul surselor luminoase speciale, sub coordonarea specialiştilor din muzeu”.
Iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, evenimentul este organizat pe plan naţional de Reţeaua Naţională de Muzeelor din România (RNMR) şi se bucură de o mare popularitate.
Lista completă a tuturor muzeelor şi spaţiilor participante la Noaptea Muzeelor este afişată pe site-ul www.noapteamuzeelor.org şi pe pagina de facebook noaptea muzeelor.