Mentorii din seminariile teologice ale Arhiepiscopiei Iașilor, formați ca viitori consilieri vocaționali

Data: 26 Feb 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, în perioada februarie-martie 2026, Centrul de Formare Continuă al Arhiepiscopiei Iașilor organizează un nou program de formare dedicat mentorilor care își desfășoară activitatea în cadrul seminariilor teologice.

Programul răspunde unei nevoi reale: profesionalizarea demersului de orientare și consiliere a elevilor seminariști.

Dincolo de intuiție și experiența personală, mentorii sunt familiarizați cu instrumente psihopedagogice validate științific, menite să faciliteze identificarea aptitudinilor individuale, să armonizeze talentele native ale tinerilor cu realitățile pieței muncii și ale slujirii comunitare și să fundamenteze procesul de consiliere pe date concrete.

Formatorul programului, psiholog Daniela Corneștean, specialist cu o experiență solidă în domeniul psihologiei educaționale, propune participanților o abordare aplicată, centrată pe empatie, discernământ și rigoare profesională. Sub îndrumarea sa, participanții explorează metode moderne de evaluare și consiliere, adaptate profilului specific al elevului de seminar.

Prin această inițiativă, Centrul de Formare Continuă al Arhiepiscopiei Iașilor reconfirmă angajamentul de a susține formarea continuă a mentorilor din învățământul teologic și de a consolida o cultură educațională în care orientarea vocațională se realizează cu profesionalism, responsabilitate și autenticitate.

Începând cu anul 2024, cei 72 de mentori din cele șase seminarii teologice ale Arhiepiscopiei Iașilor urmează un parcurs de formare în consiliere vocațională, programul ajungând în prezent la cea de‑a patra sesiune. Grupa actuală este formată din 16 mentori, care parcurg cinci module de învățare, însumând 180 de ore de formare teoretică și practică.

Cei interesați de înscrierea la cursul „Consilier vocațional” pot transmite solicitarea la adresa de e‑mail cfc@mmb.ro, menționând denumirea cursului, datele de facturare și numele complet al participantului (inclusiv adresa de domiciliu, e‑mailul, telefonul și CNP‑ul), informații necesare pentru emiterea certificatului acreditat.

Înscrierea se poate realiza, de asemenea, telefonic, la numărul 0756.725.948, sau prin completarea formularului online: https://forms.gle/AxvrrVUSpwkezovA8

Informații suplimentare despre program sunt disponibile pe site‑ul Centrului de Formare Continuă: cfcmmb.ro/consilier‑vocational