„Merg mai motivat acasă, mai încrezător că pot să lupt atât cu răul din interior, cât şi cu cel din jurul meu“

Un articol de: Tudorel Rusu - 27 Iulie 2014

În perioada 24-27 iulie 2014, Arhiepiscopia Iaşilor a organizat în poiana Nemţişor, aflată în vecinătatea Mănăstirii Neamţ şi a Schitului Icoana Nouă, cea de-a V-a ediţie a Adunării Tinerilor Creştini Ortodocşi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cu tema „Tinereţe şi mărturisire. Tinerii - principalii mărturisitori ai culturii vieţii împotriva unei culturi a morţii“.

Aproape 600 de tineri din judeţele Moldovei, dar şi din alte judeţe ale ţării sau din străinătate au luat parte în tabăra de la Nemţişor din acest an la sesiuni de lucru - ateliere foto, origami, gătit, tâmplărie, etc., activităţi sportive, pelerinaje şi conferinţe. Mai mult decât atât, au avut loc şi Sfinte Liturghii arhiereşti: sâmbătă, 26 iulie, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a oficiat Sfânta Liturghie la Nemţişor, ţinând cuvânt de învăţătură şi împărtăşind cu Sfintele Taine numeroşi participanţi la tabără, iar ieri Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord.

În cuvântul rostit tinerilor prezenţi în cadrul Sfintei Liturghii arhiereşti de sâmbătă, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, făcând referire la steagul taberei - icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe ucigând balaurul, a vorbit despre demonii şi balaurii care urmăresc să înrobească şi să distrugă tinereţea: „Primul balaur este format din cei care doresc să vă răpească trupul, alcătuind tot acest val care vă cheamă de dimineaţa şi până seara să vă vindeţi trupurile. Şi sunt atâtea chemări, prin toate căile posibile, iar cele imposibile devin posibile, pe zi ce trece, prin invenţia omului şi prin inteligenţa diabolică a acestor lupi şi balauri care nu au zi şi ceas de odihnă, nu au răgaz şi linişte până nu-şi îndeplinesc scopurile. Al doilea lup răpitor şi balaur înfricoşat, care se revarsă, de asemenea, ca o cascadă fără sfârşit asupra vieţilor noastre şi în special asupra vieţilor tinerilor, este dorinţa de a fi liber fără nici o limită. Să nu mai existe nimic care să vă îngrădească libertatea: nici părinţi, nici profesori, nici preoţi, nici guvernanţi - această ispită a libertăţii fără limite pe care un gânditor antic o numea «uciderea libertăţii». A căuta libertatea este un lucru dumnezeiesc; Dumnezeu nu doreşte să aibă sclavi, ci doreşte să aibă prieteni, adică oameni liberi. Libertatea, însă, care nu este într-o formă sau alta legată de Dumnezeu, de tradiţiile frumoase şi de Biserică este una care îl duce pe om şi în special pe tânăr în cea mai groaznică şi amară robie. Al treilea lucru pe care vreau să-l aveţi în vedere este demonul, balaurul tristeţii. Nimic nu este mai contradictoriu, mai bizar şi mai nefiresc decât să fii creştin şi trist sau tânăr şi trist. Nu ştiu care din cei trei demoni enumeraţi sunt mai groaznici: cel care îţi răpeşte trupul, cel care îţi răpeşte libertatea sau cel care îţi răpeşte bucuria. Ştiu însă care este definiţia sau caracteristica adevăratei tinereţi: un trup curat şi o persoană înconjurată de adevărata libertate şi de adevărata bucurie“.

În cadrul Sfintei Liturghii de sâmbătă a avut loc şi o hirotonie, tânărul diacon Liviu Ovidiu Ţărnă fiind preoţit de IPS Teofan pe seama capelei Centrului social „Împreună“ din cadrul Primăriei Piatra Neamţ. După otpustul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a mulţumit organizatorilor şi colaboratorilor, în mod special părintelui Nicodim Petre, coordonatorul Compartimentului asociaţii de tineret din cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, cel care s-a îngrijit de bunul mers al taberei, stareţului Mănăstirii Neamţ, arhim. Benedict Sauciuc, părintelui Iulian Negru, consilier al Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, părintelui profesor Ioan Mihoc, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“, părintelui protopop de Târgu Neamţ, pr. Ioan Dogaru. În mod deosebit a fost evidenţiată doamna Gabriela Pipirig, care a primit o distincţie din partea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Impresii de la organizatori, preoţi însoţitori şi tineri participanţi

Părintele protosinghel Nicodim Petre, coordonatorul Compartimentului asociaţii de tineret din cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor: „Având în vedere că în acest an se împlinesc 300 de ani de la martirizarea Sfinţilor Brâncoveni, ne-am gândit ca a V-a ediţie a Adunării Tinerilor Creştini Ortodocşi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei să aibă tema «Tinereţe şi mărturisire. Tinerii - principalii mărturisitori ai culturii vieţii împotriva unei culturi a morţii», o temă îndrăzneaţă, având în vedere că pentru tineri nu este un lucru tocmai comod să fie mărturisitori ai credinţei şi misionari  în şcoala şi societatea actuală. Rezultatele şi feedback-urile primite însă ne-au bucurat, iar tabăra de la Nemţişor a devenit un spaţiu în care tinerii simt că trăiesc cu adevărat, simt că se pot manifesta liber, simt cât de mult înseamnă ocrotirea şi binecuvântarea Bisericii. Ne bucură şi prezenţa celor 50 de tineri din străinătate, unii dintre ei învăţând în această tabără limba română“.

Preot Iulian Nistea, slujitor la Catedrala mitropolitană „Sfinţii Arhangheli“ din Paris: „Grupul nostru NEPSIS, un fel de echivalent al asociaţiilor de tineri ASCOR şi ATOR din România,  este format din tineri din Mitropolia Europei Occidentale şi Meridionale, din Franţa, Belgia, Spania, Italia, ţările anglofone din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlanda. Dacă anul trecut am venit la Nemţişor cu un grup de vreo 40 de tineri, anul acesta am avut două grupuri principale: cu unul am  participat la o tabără de o săptămână la seminarul de la Neamţ, iar cu un grup de 21 de tineri am venit la Nemţişor, unde ne-am întâlnit cu un alt grup NEPSIS din Belgia, format din vreo 20 de tineri, sosiţi direct aici. La ediţia din acest an a taberei Nemţişor mai sunt vreo 15 persoane care au venit din Europa Occidentală, separate de grupurile noastre. Tinerii noştri apreciază această iniţiativă a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, sunt fascinaţi cum tinerii aflaţi în această poiană pot să îmbine seriosul, rugăciunea, cu dansul şi cu bucuria. Ca să putem să facem ceva pentru tineri trebuie să vedem şi ce vor ei şi modul lor de gândire, nu numai ce ne gândim noi că ar fi bine pentru ei“.

Preot Ionel-Constantin Maloş de la Parohia „Sf. Gheorghe“ - Laura, Vicovu de Sus, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor: „Ne bucurăm foarte mult că putem să sprijinim într-o oarecare măsură această tabără, mai ales prin prezenţa grupului de copii «Vlăstare ortodoxe ale Bucovinei», grup cu care venim de 4 ani încoace, de fiecare dată în altă formulă, grup care a început să fie foarte cunoscut şi iubit. Venim de la streaşina Mănăstirii Putna, de la graniţa ţării, acolo unde strămoşii copiilor pe care astăzi îi aducem în tabără au apărat hotarele patriei şi nădăjduim ca aceşti copii cu care venim la nemţişor să înveţe şi să-i înveţe pe alţii să trăiască frumos, să-L iubească pe Dumnezeu, să-şi iubească ţara, valorile şi tradiţiile şi să se ajute cât mai mult unii pe alţii“.

Cosmin Brânză, referent al Departamentului Pro Vita, responsabil de Comunicare şi Relaţii Publice: „Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor s-a implicat în tabăra de la Nemţişor din acest an prin amplasarea unui cort unde am vândut cărţi legate de tema aleasă, am oferit pliante informative despre activitatea noastră şi despre valorile pe care ar trebui să le aibă tinerii în general şi am încercat să popularizăm ideea de misionari pentru viaţă, aşa încât tinerii prezenţi la Nemţişor să identifice în localităţile din care provin cazuri pe care noi le putem salva sau ajuta. M-a bucurat în mod deosebit faptul că unii tineri prezenţi în această tabără s-au oferit să fie pe viitor voluntari Pro Vita“.

Alexandru Zîză, Darabani: „Este al patrulea an consecutiv când vin aici şi de fiecare dată m-a impresionat comuniunea care se stabileşte între participanţi, care, deşi au vârste  şi percepţii diferite, ajung într-un timp foarte scurt să comunice într-un limbaj comun şi sincer. Taberele de la Nemţişor au avut un impact deosebit asupra gândirii mele, de fiecare dată realizând cât de multe lucruri mai am de învăţat despre Biserică“.

Cătălin Schipor, Vicovu de Sus, judeţul Suceava: „E primul an când ajung la această tabără. M-au impresionat activităţile făcute în comun, alături de ceilalţi 600 de participanţi, având în vedere că nu în fiecare zi te întâlneşti cu manifestări de acest gen. Merg mai motivat acasă, mai încrezător că pot să lupt atât cu răul din interior, cât şi cu cel din jurul meu“.

Nicholas, 18 ani, Franţa: „Vin de 2 ani la Nemţişor, cu ajutorul NEPSIS. România e foarte captivantă, are peisaje foarte frumoase, şi mai mult decât atât, e foarte interesant pentru mine cum oamenii şi tinerii de aici relaţionează şi se ajută unii pe alţii“.