Mesaj de compasiune şi solidaritate cu victimele incendiilor din Grecia
Bucureşti,
Marţi, 24 iulie 2018
Preafericirii Sale,
Preafericitului Părinte Ieronim al II-lea,
Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Elade
Preafericirea Voastră,
Am aflat cu multă întristare de consecințele dramatice ale incendiilor de pădure din regiunea Atenei, cele mai grave din ultimul deceniu, în urma cărora şi-au pierdut viaţa peste 50 de persoane şi s-au înregistrat mai mult de 150 de răniți, unii în stare foarte gravă.
În aceste momente de grea încercare, în numele clerului şi al credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române, transmitem condoleanțe tuturor familiilor îndoliate şi ne rugăm Bunului Dumnezeu să dăruiască odihnă sufletelor celor care şi-au pierdut viaţa.
De asemenea, ne exprimăm compasiunea şi solidaritatea frățească față de toţi cei care suferă acum urmările acestor incendii și urăm grabnică însănătoșire celor răniți.
Avem întreaga nădejde că poporul elen, aflat sub înalta păstorire a Preafericirii Voastre, va trece cu ajutorul lui Dumnezeu peste aceste încercări.
Vă îmbrăţişăm frăţeşte în Hristos Domnul.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române