Mesaj de condoleanțe
15 septembrie 2017
Familiei Domnului Mircea Ionescu-Quintus,
Preşedinte de onoare al Partidului Naţional Liberal
Îndurerată familie,
Am primit cu tristeţe vestea trecerii din această viaţă a distinsului om de stat Mircea Ionescu-Quintus, personalitate marcantă a vieţii politice româneşti şi unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai Partidului Naţional Liberal.
Om credincios şi român patriot, domnul Mircea Ionescu-Quintus va rămâne în memoria românilor pentru eforturile depuse de-a lungul vieţii în lucrarea de promovare a demnităţii poporului român și de consolidare a democrației în societatea românească.
În aceste momente triste pentru familie şi pentru toţi cei ce l-au cunoscut şi preţuit, adresăm tuturor un cuvânt părintesc de mângâiere sufletească şi îi încredinţăm de întreaga noastră compasiune.
Ne rugăm Milostivului Dumnezeu să odihnească sufletul credinciosului Său Mircea Ionescu-Quintus în Împărăţia Sa împreună cu drepţii întru nădejdea Învierii de obşte!
Cu părinteşti binecuvântări şi sincere condoleanţe pentru familia îndoliată,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române