Mesaj de condoleanţe şi compasiune
Sanctităţii Sale
Tawadros al II-lea,
Papă şi Patriarh
al Bisericii Copte
Sanctitatea Voastră,
Vestea tragicului atentat terorist din dimineaţa zilei de 11 decembrie 2016 comis în Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” a comunităţii copte din Cairo, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 25 de persoane şi au fost rănite alte aproape 50, ne-a îndurerat profund.
În numele ierarhilor, clericilor şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române, exprimăm sincere condoleanţe şi adânca noastră compasiune fraternă şi ne rugăm pentru odihna sufletelor celor trecuţi la Domnul chiar în timpul Sfintei Liturghii, precum şi pentru însănătoşirea grabnică a celor răniţi în acest atac anticreştin.
În aceste dureroase momente, vă încredinţăm de întreaga noastră solidaritate creştină şi ne rugăm Dumnezeului Păcii şi al Îndurării să aducă linişte şi împăcare comunităţii creştine copte din Egipt, dăruind tuturor celor greu încercaţi în aceste zile puterea de a găsi mângâiere duhovnicească în timpul marii sărbători a Naşterii Domnului care se apropie.
Cu preţuire şi dragoste întru Hristos-Domnul,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române