Mesaj de încurajare pentru tinerii basarabeni
Studenţii basarabeni de la universităţile din Iaşi s-au întâlnit marţi, 5 mai 2009, în Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului Eparhial Iaşi, cu Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Locţiitor de Episcop al Huşilor. La această întrunire, ce a avut loc la ora 19:00, au participat 160 de studenţi din Basarabia. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a iniţiat această întâlnire pentru a-şi arăta sprijinul faţă de tinerii care au avut de suferit în urma evenimentelor de la Chişinău. „IPS Teofan ne-a adresat un cuvânt de susţinere, sfătuindu-ne să fim tari în credinţă, pentru a putea reuşi în tot ceea ce ne propunem. Am rămas cu toţii plăcut surprinşi de întrevederea cu Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. IPS Teofan a povestit despre ultima sa vizită la Chişinău, despre oamenii şi întâmplările pe care le-a trăit acolo. În finalul întâlnirii ne-a transmis un mesaj de încurajare şi ne-a urat succes la examene. Membrii Asociaţiei Tinerilor Basarabeni din Iaşi aduc mulţumiri Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, pentru sprijinul oferit în momentele de încercare“, a spus Dan Caramfil, preşedintele Asociaţiei Tinerilor Basarabeni din Iaşi. (C.C.)