Mesaje de condoleanţe
Cu adâncă tristeţe, preoţii din Protopopiatul 1 Iaşi sunt alături de familia părintelui Dimitrie Isopescu, în aceste momente de grea încercare cauzate de trecerea preacucerniciei sale la cele veşnice, după o viaţă închinată lui Dumnezeu şi Bisericii Sale. Părintele Dimitire Isopescu a slujit în ultima parte a vieţii ca preot îmbisericit la Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” - Iaşi, Protopopiatul 1 Iaşi. Pe parcursul vieţii sale a păstorit Parohia Putna din judeţul Suceava şi Parohia „Sfântul Haralambie” din Iaşi şi a activat în cadrul Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor în funcţiile de casier, apoi de inspector bisericesc şi de consilier economic. Slujba Înmormântării va avea loc mâine, 28 noiembrie, la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, începând cu ora 10:00, fiind precedată, după rânduiala Bisericii, de săvârşirea Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii începând cu ora 8:00. Veşnică să-i fie pomenirea!
Angajaţii Cancelariei şi precucernicii preoţi din Protopopiatul 2 Iaşi sunt alături de familia părintelui Dumitru Mihăilă, paroh al Parohiei „Sfântul Arhidiacon Ştefan” - Tătăraşi, în aceste momente de grea încercare cauzate de trecerea la cele veşnice a tatălui său, Petru Mihăilă. Dumnezeu să îl odihnească în pace!