Mesajul de condoleanţe al Patriarhului României adresat familiei Victor Raul Surdu-Soreanu
Familiei regretatului Victor Raul Surdu-Soreanu
Stimată Doamnă Angela Similea Surdu, Îndurerată familie, Întristată adunare, Am aflat cu multă durere în suflet de trecerea din această viaţă, după o grea suferinţă, a Domnului Victor Raul Surdu-Soreanu, fost Ministru al Agriculturii, deputat în Parlamentul României şi fiu credincios al Bisericii noastre. Domnul Victor Surdu a ajutat adeseori Biserica în activitatea sa misionară şi socială, în mod special în localitatea Matara - Belciugatele, judeţul Călăraşi, unde a renovat biserica parohială şi a construit o troiţă. A fost, deasemenea, un apreciat specialist în agricultură, un om practic şi gospodar, cu multe realizări în folosul comunităţii. A ştiut să îmbine credinţa moştenită de la părinţi cu experienţa şi performanţa acumulate prin efort personal susţinut cu tenacitate, fiind în acelaşi timp inteligent şi harnic, evlavios şi darnic. Întrucât a fost milostiv şi a ajutat mulţi oameni, Domnul Victor Surdu se va împărtăşi de bucuria Mântuitorului Iisus Hristos, împreună cu cei drepţi şi milostivi. De aceea, astăzi, deşi îndureraţi, avem nădejdea că sufletul său va găsi odihnă în împărăţia şi lumina Preasfintei Treimi. Familia sa, apropiaţii şi prietenii săi trăiesc astăzi această pierdere cu o durere profundă în suflet, care nu poate fi alinată decât prin rugăciune şi prin comemorare pioasă şi recunoscătoare pentru tot ce Domnul Victor Surdu a dăruit de-a lungul întregii sale vieţi. În acest ceas de întristare, ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos Cel înviat din morţi, să odihnească sufletul Domnului Victor Surdu, în lumina iubirii Sale veşnice, iar familiei îndoliate şi tuturor celor întristaţi să le dăruiască mângâiere şi întărire sufletească. Veşnica lui pomenire din neam în neam! Cu părinteşti binecuvântări şi condoleanţe pentru familia îndoliată, †DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române