Mesajul Patriarhului României de Sfintele Paști

Data: 14 Aprilie 2017

Sărbătoarea Învierii Domnului sau Sfintele Paşti ne prezintă biruința lui Hristos asupra păcatului, asupra iadului şi asupra morţii.

Prin urmare, Sfintele Paşti sunt sărbătoarea vieţii veşnice, a luminii veșnice şi a bucuriei veșnice în iubirea Preasfintei Treimi.

De aceea, în noaptea de Paști şi în toată perioada pascală, timp de 40 de zile, cântăm troparul: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu‑le”.

De asemenea, cântăm: „Acum toate s‑au umplut de lumină: şi cerul şi pământul şi cele de sub pământ” sau: „Să se veselească cele cereşti şi să se bucure cele pământeşti, că a făcut biruinţă cu braţul Său Domnul”.

În aceste zile de lumină, pace şi bucurie, primite de la Hristos‑Domnul, suntem chemaţi să arătăm lumină, pace şi bucurie, în familie şi în societate, mai ales ajutând pe cei bolnavi, pe orfani, pe bătrâni, pe săraci şi pe cei care sunt însinguraţi şi întristaţi. Să nu-i uităm nici pe românii care se află printre străini, ci să‑i purtăm în rugăciunile şi în iubirea noastră.

Cu prilejul Sfintelor Paşti, vă adresăm tuturor doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, dimpreună cu salutul pascal: Hristos a înviat!

Daniel
Patriarhul României