Mesajul Sfântului Ioan Gură de Aur pentru tinerii de astăzi

Un articol de: Ziarul Lumina - 02 Aprilie 2016

Centrul Cultural Misionar Doxologia are bucuria de a vă invita la un eveniment deosebit, ce va avea loc marţi, 5 aprilie 2016, în Aula Magna „Mihai Eminescu“ a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, începând cu ora 18:00.

Este vorba de Dialogul pe tema „Mesajul Sfântului Ioan Gură de Aur pentru tinerii de astăzi“, în prezenţa unor invitaţi de excepţie: scriitoarea Lidia Popiţa Stoicescu, poetul Marius Iordăchioaia şi pr. Gheorghe Popa, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi. Evenimentul este organizat sub egida Serile DOXOLOGIA, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în contextul anului 2016 - An omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox.

Sfântul Ioan Gură de Aur este unul dintre Sfinţii Părinţi care a abordat extrem de mult tema educaţiei tinerilor şi problemele lor în predicile şi în opera sa. „Tinereţea - zice Sfântul Părinte - este sălbatică, având nevoie de multe priveghetori, mulţi dascăli, pedagogi, îngrijitori, de mulţi hrănitori (…). Tinereţea este ca un cal sălbatic, ca o fiară sălbatică, şi dacă de la început şi din cea mai fragedă vârstă a copilăriei îi vom pune nişte hotare bune, după aceea nu vom avea nevoie de multe osteneli, ci obişnuinţa va fi ca o lege. Să nu-i lăsăm să facă ceva din cele plăcute şi vătămătoare, şi nici să le facem ca unor copii totdeauna pe plac, ci mai ales să-i ţinem totdeauna în întreaga înţelepciune şi cumpătare, fiindcă abuzul în această privinţă pierde tinerimea mai mult decât orice“.

Pornind de aici, dar şi de la îndemnurile pe care Sfântul Ioan Gură de Aur le-a oferit părinţilor şi tinerilor de atunci şi de acum, vă aşteptăm la o seară în care vom încerca să aducem argumente pro şi contra în privinţa actualităţii mesajului Sfântului Părinte în epoca vitezei şi a tehnologiei.