Meseria de profesor, printre cele mai respectate
Cele mai respectate 10 meserii în România sunt cele de medic, profesor, cercetător, preot, programator, avocat, inginer, consultant în management, contabil şi economist, potrivit unui studiu dat publicităţii luni, 5 octombrie, de Ziua Mondială a Educaţiei. Studiul, citat de Mediafax, mai arată că profesorii sunt respectaţi de părinţi, dar nu şi de elevi. Deşi respectă meseria de dascăl, doar unul din patru părinţi şi-ar încuraja copiii să devină profesori. ”Comparându-ne cu ţările analizate de Studiul Global referitor la statutul profesorului, datele noastre plasează România pe primul loc în ceea ce priveşte respectul părinţilor faţă de profesia de profesor, dar pe unul din ultimele locuri în ceea ce priveşte percepţia adulţilor cu privire la respectul copiilor pentru profesori. Este o combinaţie nefirească şi îngrijorătoare pentru competitivitatea viitoare a ţării”, afirmă realizatorii studiului. Datele pentru acest studiu au fost culese în perioada 25-30 septembrie 2015, folosind panelul Daedalus Online, pe un eşantion de 511 persoane, reprezentativ pentru populaţia României cu vârsta între 18 şi 65 de ani.