Meşteri iconari la Boiţa în secolul al XIX-lea

În satul sibian care a străjuit secole la rând granița de sud a Transilvaniei se află un locaș de cult în care se păstrează operele unor iconari celebri în zonă. Până în zilele noastre aceste podoabe dau mărturie despre credința, patrimoniul și valorile spirituale păstrate cu sfințenie în această parte a Transilvaniei.

Într-un loc de o frumuseţe rară, acolo unde bătrânul Olt brăzdează munţii ce străjuiesc Ţara Transilvaniei, în punctul de interferenţă dintre Mărginimea Sibiului şi Ţara Făgăraşului, se află comuna Boiţa, veche vatră românească, care îşi are rădăcinile adânc înfipte în istoria neamului nostru. Spunem acest lucru pentru că în vecinătatea comunei, locul numit „Rude”, a fost cândva o aşezare dacică care avea menirea să păzească intrarea dinspre sud în minunata ţară a Transilvaniei, iar apoi un castru roman numit „Caput Stenarum”, care asigura liniştea locurilor şi siguranţa trecătorii în timpul ocupaţiei romane. În acest loc binecuvântat de Dumnezeu s-a înfiripat comuna Boiţa, în mijlocul căreia străjuieşte, pe o culme, o biserică impunătoare, o adevărată catedrală a mărginimii, construită în perioada 1812-1822.

Construirea bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din comuna Boiţa şi necesitatea împodobirii ei cu pictură, au dat naştere, aici, unei pleiade de pictori localnici, care marchează pictura bisericilor din zonă, în secolul al XIX-lea.

Cel dintâi meşter iconar boicean cunoscut în acest secol, al XIX-lea, este „Ilie Zograf”, despre care aminteşte episcopul Iosif al Argeşului într-o scrisoare din 1803 trimisă marelui negustor şi om de cultură Constantin Hagi Pop din Sibiu. Se pare că acest pictor a fost angajat cu mult timp înainte, lucrând la Episcopia Argeşului până în anul 1815.

Între timp a primit din partea lui Constantin Hagi Pop nişte comenzi pentru mai multe icoane pe care însă întârzie să le facă din cauză că pictează o biserică a Mănăstirii Cozia, ajutat de ucenicul şi fratele său mai mic, Ioan.

Mai târziu aflăm că Zograful Ilie a lucrat multe icoane pentru Biserica din Groapă din Sibiu, iar după părerea istoricului Ştefan Meteş, el ar fi pictat întreaga biserică.

Date certe despre el şi originea lui găsim în inscripţiile de pe icoanele împărăteşti ale bisericii comunei Boiţa, în care se scrie: „Aceste sfinte icoane s-au zugrăvit de mine, cel mai mic şi mai smerit dintre zografi, Isaia monah, iar pe mirenie numele meu Ilie 1819. Şi s-au dăruit sfintei biserici din Boiţa, satul naşterii mele, pentru a mea pomenire şi a părinţilor mei cu tot neamul”.

Astfel aflăm că meşterul iconar Ilie e originar din Boiţa, că şi-a făcut ucenicia şi a lucrat 20 de ani la Biserica Episcopiei din Argeş, la o biserică a Mănăstirii Cozia, a lucrat icoane şi a zugrăvit Biserica din Groapă, de la Sibiu, şi la sfârşit a lucrat şi cele două icoane împărăteşti ale bisericii din Boiţa, satul său natal, care se păstrează şi astăzi în stare foarte bună. După anul 1819 nu mai ştim nimic despre Zograful Ilie (Isaia), probabil, călugărindu-se, s-a retras la o mănăstire.

A pregătit pe fratele său Ioan ca să-i continue opera, cel care semnează icoane la Boiţa, Tălmăcel şi Sadu, precum şi un portret al preotului Toma Filip din Porceşti (Turnu Roşu). Acesta şi-a desfăşurat activitatea în perioada 1822 – 1838, și s-a semnat în biserica din Sadu cu numele „Ioan Zograf boiţan”.

 Ioan Zograf, George Zograf și Ioan de Poplaca

 Mai trebuie amintit şi numele meşterului iconar „George Zograf”, cu icoane lucrate la Boiţa şi Turnu Roşu care se semnează ca fiind ucenicul dascălului Stoian într-o icoană din Boiţa datată în 1827. După tradiţia preoţilor din Turnu Roşu acest „George Zograf” ar fi din Boiţa.

În perioda 1852 – 1884 îşi desfăşoară activitatea meşterul iconar „Ioan Zograf”, care se mai semnează şi „Ioan Maniu Zograf” şi care se pare că ar fi fiul lui „Ioan Zograf”, fratele călugărului Isaia. Acesta a pictat mai multe icoane care se găsesc la diferiţi locuitori din comuna Boiţa, iar după spusele nepoatei lui, el ar fi pictat şi iconostasul bisericii pe lângă alte câteva fresce semnate de el în biserică. Timp de 40 de ani a fost şi crâsnicul acestei biserici.

Tot în Boiţa se păstrează urmele unui alt mare pictor „Ioan Zograf Poplăcean” sau „Ioan de la Poplaca” care a zugrăvit poarta de intrare în progadia bisericii în anul 1807, bogat împodobită, una dintre puţinele porţi zugrăvite din judeţul Sibiu care se păstrează până astăzi, precum și icoana hramului și cea a Sfântului Ierarh Nicolae, datate în anul 1822, icoane care încadrează cele două icoane împărătești pictate de Ilie Zograf în anul 1819.

Biserica, sacrificul localnicilor

Biserica din Boița este un locaș de o rară frumusețe și cu un istoric apare. Se pare că, pe locul unde se află acum Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Boiţa, la anul 1630 exista o altă biserică, probabil o biserică de lemn, mai mulţi credincioşi făcând danii pentru a susţine biserica şi preoţii slujitori.

 Datorită hărniciei boicenilor și a nivelului de trai al comunei, localnicii se gândeau la ridicarea unui măreţ locaş de închinăciune, care să nu aibă asemănare în tot ţinutul. S-au donat astfel mari sume de bani şi s-au făcut mari sacrificii pentru realizarea acestui ideal măreţ. Toate sumele necesare s-au strâns de la boiceni şi tot ei au procurat varul, nisipul, piatra, lemnul, contribuind desigur cu muncă gratuită până la terminarea locaşului. Toți locuitorii satului au făcut donații după puterile lor și regretăm că numele lor nu ni s-a păstrat pentru a le însemna.

Sacrificiul a fost cu atât mai mare cu cât, după începerea lucrărilor, o foamete cumplită a cuprins întreaga zonă şi, de foame, bieţii boiceni, care lucrau la zidirea bisericii şi care se hrăneau cu coceni de porumb, primeau mâncare din hrana zidarilor, care, înduioşaţi de foametea acestor admirabili ctitori, împărţeau mâncarea cu ei.

Cel care a construit biserica a fost meşterul sibian Andeiaş Kremer, pentru suma de 3900 de florini, uşile şi ferestrele le-a confecţionat tâmplarul Ioan Wolf în 1817 pentru suma de 1140 de florini, iar crucea mare din vârful bisericii a fost făcută de maestrul Johann Traugott Leutschafter pentru suma de 600 de florini.

Biserica a fost terminată în 1822, la un an după revoluţia lui Tudor Vladimirescu și este un edificiu compus din pronaos, naos, cu „hore” laterale şi absidă principală. Deasupra navei se ridică o cupolă pe tambur. Biserica are 35 de metri lungime, 18 metri deschidere în naos, o înălţime de aproape 40 de metri, ziduri groase de 1,50 metri din piatră și cărămidă, iar stilul architectonic este specific Mărginimii Sibiului, fiind aproape identică cu monumentala biserică din Răşinari care este, însă, puţin mai încăpătoare. Biserica poate găzdui aproximativ 1000 de credincioşi.

 Sfinţirea bisericii a fost făcută de episcopul Vasile Moga în anul 1822, preoţi slujitori fiind Ioan Cathanoviciu, Vartolomei Cathanoviciu şi Marcu Popoviciu. Lor le-au urmat la slujire preoţii Ioan Rotar şi Marcu Popoviciu.

Catedrala muzicii bisericești din Ardeal

După ce şi-au încheiat activitatea de slujitori ai altaruluipreoţii mai sus amintiţi, a primit misiunea pastorală aici un fiu al satului pe nume Ioan Bobeş, pe care Mitropolitul Neofit al Ţării Româneşti l-a luat din această comună şi l-a ţinut, pe cheltuiala sa, timp de cinci ani, la învăţătură la Seminarul Central din Bucureşti. El a introdus noile cântări în această biserică măreaţă, iar marele profesor Dimitrie Cunţanu, care a fost prin excelenţă ghidul preoţilor în ceea ce priveşte cântarea bisericească în Ardeal, mărturiseşte, în prefaţa cărţii sale, că glasurile bisericeşti le-a auzit şi învăţat de la preotul Ioan Bobeş şi de la cântăreţii bisericii din Boiţa, scriindu-le apoi pentru a fi cântate la fel în tot Ardealul. Iată deci un serviciu de netăgăduit adus de biserica din Boiţa întregii muzici bisericeşti din Ardeal.

Vizitele Sfântului Andrei Șaguna

 De asemenea, nu putem să nu amintim aici și de dragostea pe care Sfântul Ierarh Andrei Șaguna a arătat-o față de biserica și comunitatea ortodoxă din Boița. Influenţa sa în comunitatea Parohiei Boiţa s-a văzut încă din primul an al păstoririi sale, căci în anul 1847 a făcut prima vizită canonică aici, unde a găsit o puternică comunitate, dar şi o măreaţă catedrală de care va rămâne foarte legat sufleteşte. A fost întâmpinat de către tot poporul în haine de sărbătoare cu cântece şi flori, ca un adevărat rege.

 Vizitele marelui ierarh se înmulţesc spre binele comunei şi spre satisfacţia marelui mitropolit de mai târziu. Negustorii, oameni cu carte şi cu bani mulţi, înţelegeau planurile măreţe ale ctitorului ortodoxiei ardelene şi l-au ajutat cu bani întotdeauna. La cumpărarea caselor din strada Mitropoliei, la cumpărarea tipografiei, la alte clădiri şi la diferitele fundaţii, boicenii au fost cei dintâi care şi-au adus contribuția. A rămas vorba din bătrâni că Jenake, un mare negustor localnic, ar fi dat suma de 50 000 de coroane pentru aceste scopuri. Nu e de mirare că între marele ierarh şi boiceni s-a legat o prietenie strânsă.

 Bătrânii satului mărturisesc că ierarhul slujea în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie an de an, de ziua numelui său, cu sobor mare de preoţi, ei auzind întotdeauna spunându-se „vrednic este”, căci probabil hirotonea câte un preot în biserica din Boița. Relaţia strânsă cu boierii boiceni se vede şi din aceea că între bărbaţii de încredere pentru vegherea şi executarea dispoziţiilor sale testamentare, Sfântul Ierarh Andrei Şaguna a ales şi trei negustori boiceni, şi anume pe Ioan Rotariu, Aleman Cloajă şi Ioan Popovici.

 Sfântul Andrei Șaguna s-a implicat împreună cu negustorii de aici şi la ridicarea unei noi şcoli mai măreţe în comună, deoarece şcoala cea veche din curtea bisericii se dovedea neîncăpătoare. Astfel s-a construit o nouă şcoală chiar în centrul comunei de către meşterul zidar Szalay pentru suma de 9140 de florini. Lucrările s-au încheiat în anul 1873 şi şcoala trebuia sfinţită de marele ierarh, însă spre regretul boicenilor şi al întregului neam românesc din Ardeal,  acesta a fost chemat în lumea celor drepţi în ziua de 16 iunie 1873.

Lucrări de restaurare și slujbă de resfințire

În ultimii ani, mai precis din 2007, biserica din Boița a fost restaurată și înfrumusețată. Locașul de cult a fost dotat cu încălzire centrală, cu sistem de iluminat pe timp de noapte, cu un trotuar de piatra de 200 metri pătrați care să faciliteze accesul spre locașul de cult, s-a cumpărat un clopot nou de 200 kilograme, s-au restaurat pardoseala și stranele, iar la exterior biserica a fost îmbrăcată într-o haină nouă, fiind resfințită în anul 2012, la 200 de ani de la punerea pietrei de temelie. Slujba de sfințire a fost oficiată de Înaltpreafințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolit Ardealului, împreună cu Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii și un sobor de preoți și diaconi. În paralel cu lucrările realizate la locașul de cult trebuie amintită și lucrarea de renovare integrală a casei parohiale, realizată în perioada 2008-2010.