„Meşteşuguri Artistice Tradiţionale” la Cluj

Un articol de: Ziarul Lumina - 13 Mai 2016

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, în parteneriat cu Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda”, instituţii de cultură care funcţionează în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj organizează o nouă ediţie a Olimpiadei „Meşteşuguri Artistice Tradiţionale” – faza judeţeană. Concursul se va desfăşura sâmbătă, 14 mai, începând cu ora 10.00, la Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda”, strada Fabricii de Zahăr.

În cadrul Olimpiadei vor participa 60 de elevi de la şcoli din municipiul Cluj-Napoca şi din judeţul Cluj la secţiunile prelucrare lemn, pictură icoane pe sticlă, realizare podoabe din mărgele, ţesut, cusut, tors, încondeiat ouă, împletituri, ceramică, selecţia lucrărilor urmând a fi realizată de către un juriu de specialitate. Primii trei elevi premiaţi (câştigători ai locurilor I) vor reprezenta judeţul Cluj la Sibiu, în cadrul fazei naţionale a Olimpiadei „Meşteşuguri Artistice Tradiţionale", care se va desfăşura în cursul luniiaugust la Muzeul Astra. De asemenea, ceilalţi premianţi vor fi înscrişi pe listele taberei de meşteşuguri, organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, în cursul lunii iulie, la Caps - Valea Ierii.