Meteoriţii, între fascinaţie, legendă şi ştiinţă

Fascinaţie şi teamă, interes ştiinţific şi legendă, toate deopotrivă au fost stârnite de către meteoriţi - „bombele“ care uneori cad din cer. În vechime, toate fenomenele cereşti căpătau conotaţii mistice, oamenii le încărcau de semnificaţii, căutau sensuri în fiecare cometă, meteorit, eclipsă. Astăzi avem explicaţiile ştiinţifice.

Meteoriţii sunt bucăţile de rocă şi fier rezultate din spargerea asteroizilor care se ciocnesc sau din cometele care se dezintegrează şi ajung pe Pământ. Termenul de meteoroid este cel general, care îi cuprinde şi pe cei care nu ajung pe pământ, iar meteorul sau „steaua căzătoare“, după cum este denumit popular, este dâra luminoasă rezultată din dezintegrarea meteoroidului. Termenul de „meteoroid“ a fost creat în anul 1864 de către astronomul Hubert Anson Newton.

Datorită atmosferei Pământului, care funcţionează ca un fel de scut protector, cei mai mulţi „bolovani“ cereşti ard, astfel încât ori nu mai ajung deloc pe sol, ori ajung doar bucăţi mici, de interes doar pentru pasionaţi sau oameni de ştiinţă. Însă în întreaga lume sunt cratere deschise, unele de sute de kilometri ca întindere şi milioane sau miliarde de ani vechime, mărturii ale impactului nimicitor care se produce uneori prin căderea acestora.

Neputincioşi în faţa bolovanilor cereşti

Cel mai apropiat eveniment serios de acest tip este cel petrecut pe 15 februarie 2013, în zona oraşului Celiabinsk, din Rusia. Evenimentul a rănit sute de persoane, majoritatea prin spargerea geamurilor, cauzată de unda de şoc. Filmările existente pe internet sunt cea mai vie mărturie a ceea ce poate face un pietroi de „numai“ şapte tone şi aproximativ 15 metri diametru. Viteza colosală cu care cade din înaltul cerului - de zeci de ori mai mare decât glonţul tras dintr-o puşcă -, combinată cu masa obiectului şi cu incandescenţa lui - face din aceste obiecte „arme supreme“. Cu toate progresele ştiinţifice din zona militară, omenirea este neputincioasă în a se apăra împotriva unor astfel de obiecte, viteza cu care vin acestea nelăsând timp pentru intervenţii.

Evenimentul de la Celiabinsk este cel mai important din istoria modernă, cel anterior fiind aşa-numitul Fenomen Tunguska. În 1908, pe 30 iunie, a avut loc o explozie devastatoare pentru o imensă suprafaţă, din fericire nelocuită, din Siberia. „Vinovat“ - un meteorit de aproximativ 10 kilometri diametru, care nu a mai ajuns pe sol. Dar şi aşa explozia a scos copacii din rădăcini pe o întindere mai mare de 2.000 de kilometri pătraţi. Puterea exploziei a fost de 1.000 de ori mai mare decât cea a bombei atomice care a distrus Hiroshima la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Cataclisme din vechime

Aceste cazuri pot fi considerate, însă, „glume“ în comparaţie cu unele evenimente străvechi. Craterul Chicxulub, aflat sub apele Golfului Mexic şi sub o parte din Peninsula Yucatan, are un diametru de peste 180 de kilometri, savanţii apreciind că meteoritul care l-a creat prin prăbuşirea sa de acum circa 65 de milioane de ani ar fi avut în jur de 10 kilometri în diametru. Datorită similitudinii perioadei căderii acestui meteorit cu momentul dispariţiei în masă a dinozaurilor, se crede că acesta ar fi vinovat. Comparativ cu cel mai puternic dispozitiv exploziv construit de om (bomba sovietică numită „Bomba Ţarului“, detonată în anul 1961, la altitudinea de 4.000 de metri deasupra arhipelagului Novaia Zemlia), situaţia arată astfel: bolidul preistoric a emis un echivalent de energie estimată la 96 tetratone de dinamită, iar Bomba Ţarului „doar“ 50 de megatone. Adică bomba cerească a fost de 2 milioane de ori mai puternică...

Cel mai mare crater de pe Pământ este Vredefort, aflat în Africa de Sud. Craterul are un diametru de aproximativ 250 de kilometri, mărimea meteoritului care l-a format având circa 10 kilometri. Acest eveniment s-a întâmplat acum circa 2 miliarde de ani. Şi, totuşi, acesta nu este cel mai vechi, altă urmă de impact deţinând acest titlu: Suavjärvi, din Rusia, cu o vechime de 2,4 miliarde de ani. Craterul are 16 kilometri în diametru, în groapa creată astfel formându-se un lac. În timp, eroziunea solului face să se şteargă o parte din urmele străvechilor lovituri pe care le-a suportat planeta noastră. Dar meteoriţii şi craterele lăsate de căderea lor nu sunt numai prilej de spaimă sau interes ştiinţific, ci pot aduce şi ascunde chiar comori, în cel mai concret sens. Unul dintre cele mai importante cratere ale lumii, Popigai, din Siberia, Rusia (şi printre cele mai mari, având 100 de kilometri diametru), ascunde în adâncurile sale o mare cantitate de diamante, numite „diamante de impact“, formate, după cum le spune şi numele, prin presiunea şi temperaturile mari generate de impactul meteoritului cu solul. Cercetătorii sovietici au descoperit această comoară în anii â70, dar zăcământul nu a fost încă exploatat, fiind vorba despre diamante de interes industrial, şi nu dintre cele folosite ca bijuterii, iar exploatarea acestor diamante ar fi produs prejudicii industriei care deja făcea diamante sintetice. (Dan Cârlea)