Meteorologii se aşteaptă la o vară călduroasă şi secetoasă
Vara anului 2017 se estimează a fi una călduroasă, posibil cu cantităţi reduse de precipitaţii în lunile iulie şi august, fapt ce va duce la o intensificare a fenomenului de secetă. „Ne putem face o imagine, cel puţin pentru fermieri, a ceea ce urmează în următoarea perioadă, astfel încât să decidă ce soiuri să cultive”, a spus Elena Mateescu, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Estimările sezoniere de la Centrul European pentru Prognoză pe Medie Durată (CEPMD) indică pentru vara lui 2017 temperaturi medii apropiate de normele climatologice în luna iunie şi peste medie în lunile iulie şi august, îndeosebi în zonele sudice, sud-estice şi local în cele vestice.
„Aşadar, o vară mai călduroasă, posibil. O vară deficitară, posibil în special în lunile iulie şi august, cu cantităţi de precipitaţii reduse, care să determine o intensificare şi o accentuare a fenomenului de secetă, dar şi extindere în aceleaşi zone în partea de sud, sud-est şi est a României. Desigur că trebuie să privim cu rezervă aceste informaţii şi să urmărim evoluţia şi informaţiile meteorologice prin acele prognoze de până la două săptămâni, care sunt publice pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie astfel încât, în termen de două săptămâni, să încercăm să adaptăm fiecare perioadă favorabilă pentru agricultură şi orice alt domeniu. Dar chiar şi cu un grad de realizare mediu de 60-65% al acestor informaţii ne putem face o imagine, cel puţin pentru fermieri, a ceea ce urmează în următoarea perioadă astfel încât să decidă ce soiuri să cultive”, a spus directorul general al ANM, Elena Mateescu, la un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Meteorologiei.
Aceasta a explicat, totodată, că pentru lunile martie - mai 2017, estimările sezoniere de la CEPMD indică cantităţi de precipitaţii apropiate de mediile multianuale în regiunile sudice şi sud-estice, iar în restul teritoriului acestea vor prezenta o tendinţă spre excedent. Estimările de precipitaţii pentru iunie 2017 sunt apropiate de mediile multianuale în regiunile centrale şi nordice, iar în restul teritoriului acestea vor prezenta o tendinţă spre deficit.
În lunile iulie şi august, precipitaţiile lunare vor fi deficitare în cea mai mare parte a teritoriului, cele mai mici valori estimându-se în special în zonele sudice şi sud-estice ale ţării.
Potrivit acesteia, la nivel global anul 2016 a fost deja validat ca fiind cel mai cald an din istoria măsurătorilor meteorologice, mai cald decât anul anterior cu aproape 0,2 grade Celsius.
Potrivit unei alte analize prezentate la eveniment, iarna care a trecut a fost mai rece decât de obicei, iar fenomenul meteo cel mai sever a fost viscolul din 5-7 ianuarie, care a impus emiterea unui număr de patru coduri roşii în ziua de 6 ianuarie.
„A fost o iarnă mai rece decât normalul, îndeosebi în decembrie şi cu precădere în luna ianuarie, o lună cu o temperatură medie de minus 6 grade C, ceea ce înseamnă foarte puţin. Evenimentul cel mai important al acestei ierni a fost viscolul din 5-7 ianuarie”, a precizat Florinela Georgescu, directorul executiv al ANM.
Administraţia de Meteorologie a organizat, săptămâna trecută, un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Meteorologiei, a cărui temă a fost „Să înţelegem norii”, zi sărbătorită în fiecare an la 23 martie. Astfel se marchează intrarea în vigoare, în anul 1950, a Convenţiei Organizaţiei Meteorologice Mondiale.