„Mi-ar plăcea să mă întâlnesc cu Sfântul Iosif din Arimateea“
Am mai spus eu, din când în când, că, dacă ar fi să mă întâlnesc cu sfinţi de dincolo de lumea aceasta, mai ales mi-aş dori să mă întâlnesc cu Sf. Iosif din Arimateea, cu Sf. Evanghelist Luca şi cu Sf. Ioan Gură de Aur. Bineînţeles, cu orice sfânt, este mare lucru să te întâlneşti cu un sfânt, dar dacă ar fi aşa, să-mi aleg eu sfinţi cu care să mă întâlnesc, aş alege pe Sf. Iosif din Arimateea, pentru că a fost cinstitor al Mântuitorului într-o vreme când ceilalţi nu-L cinsteau. În vremea când unii apostoli s-au lepădat, el L-a înmormântat cu cinste. Şi foarte interesant de ştiut este că L-a înmormântat cu cinste un om care, bineînţeles, L-a cinstit şi în viaţă pe Domnul Hristos, dar un om care nu a avut o foarte mare legătură, în orice caz nu o legătură cum au avut Sfinţii Apostoli. Sfinţii Apostoli s-au depărtat, au stat cu frică, iar Sf. Iosif din Arimateea I-a oferit Domnului Hristos mormânt, L-a înmormântat, L-a cinstit când alţii Îl necinsteau sau când alţii nu-L cinsteau, şi de aceea îl am la inimă.
Sf. Evanghelist Luca a cuprins în Sfânta sa Evanghelie nişte lucruri care e bine să le avem în vedere mereu. Am putea zice că pilda cu fiul risipitor este o Evanghelie întreagă, e toată Evanghelia cuprinsă în pilda cu fiul risipitor, şi aceasta o avem de la Sf. Evanghelist Luca. A păstrat-o Sf. Evanghelist Luca. Pilda cu samarineanul milostiv, atât de odihnitoare şi atât de luminătoare. Istorisirea despre tâlharul cel credincios e extraordinară. Dacă nu era Evanghelia de la Luca, nu erau nici acestea. Fiind Evanghelia de la Luca, sunt şi acestea. E şi Zaheu în conştiinţa noastră, e şi femeia păcătoasă care L-a uns cu mir pe Domnul Hristos, a vărsat lacrimi pe picioarele Lui. Sunt nişte lucruri extraordinare. Toată Evanghelia e frumoasă şi bună, am pomenit de pescuirea minunată zilele trecute, am pomenit de cele în legătură cu Înălţarea Domnului Hristos, toate acestea sunt în Evanghelia de la Luca. Aşa că tare mi-ar fi drag să-l întâlnesc pe Sf. Evanghelist Luca, să-i spun că tare mult îmi plac cele pe care le-a cuprins în Evanghelie, pe care numai el le-a cuprins în Evanghelia sa, şi să-i spun că mă bucur şi de ceea ce a scris despre cei doi care au mers spre Emaus, dintre care unii zic că unul a fost Sf. Evanghelist Luca. (pr. Teofil Părăian - „Gânduri bune pentru gânduri bune“)