Micul catehism: Avem aceleaşi obligaţii morale faţă de cei adormiţi ca şi atunci când erau printre noi
Învăţătura creştină despre mântuire are în centru ideea de comunitate de viaţă în duhul iubirii tuturor membrilor Bisericii. Din această comunitate fac parte toţi cei botezaţi în numele Sfintei Treimi, inclusiv cei adormiţi, care sunt vii cu sufletul şi adormiţi numai cu trupul. Prin lucrările Bisericii, ei sunt în comuniune cu Hristos Dumnezeu şi cu cei de pe pământ. Dacă în viaţa de pe pământ au fost fiii lui Dumnezeu prin har şi fraţi unii cu alţii, această relaţie se păstrează şi după moartea fizică. Deci, prin Sfânta Biserică, Trupul tainic al Domnului, noi, cei de pe pământ, suntem într-o continuă comuniune de viaţă cu Dumnezeu, cu sfinţii Săi şi cu cei adormiţi. Astfel, faţă de cei adormiţi avem aceleaşi obligaţii religios-morale, aşa cum am avut atunci când au trăit în mijlocul nostru. Adică, să ne îngrijim de binele şi mântuirea sufletului lor aşa cum ne îngrijim de sufletul nostru. În acest sens, Sf. Ap. Pavel, prin Epistola către ucenicul său, Timotei, adresează tuturor creştinilor îndemnul: „Faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri şi mulţumiri pentru toţi oamenii“. În cuvântul „mijlociri“, ca şi în genericul „toţi oamenii“, se cuprind şi cei adormiţi, care sunt vii cu sufletul şi fac parte din Biserica Domnului câştigată cu Sângele Său. Cei plecaţi la Domnul se deosebesc de noi prin faptul că au dezbrăcat „haina“ trupului trecător, au ieşit din acest „cort“ stricăcios, au părăsit arena de luptă grea a vieţii şi s-au dus - ca ostaşi ai lui Hristos - să-şi ia răsplata ostenelilor lor. De aceea, Biserica îi numeşte adormiţi, după cuvântul Mântuitorului Hristos, Care, vorbim despre moartea prietenului Său, Lazăr, a spus că a adormit: „«Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc». Deci I-au zis ucenicii: «Doamne, dacă a adormit, se va face bine». Iar Iisus vorbise despre moartea lui, iar ei credeau că vorbeşte despre somn ca odihnă. Deci, atunci, Iisus le-a spus lor pe faţă: «Lazăr a murit»“.