Micul catehism: Ce ne învaţă Crezul despre Sfântul Duh?aa

Articolul al VIII-lea din Simbolul Credinţei conţine esenţa învăţăturii creştine despre Sfântul Duh: „Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit, Care a grăit prin Prooroci“.

Sfântul Duh este cea de-a treia persoană din Sfânta Treime şi este întru totul egal cu Tatăl şi cu Fiul, fiind ca şi Ei veşnic, atotputernic, atotştiutor, pretutindeni prezent, cuvenindu-I-se aceeaşi cinstire asemenea Tatălui şi Fiului. Mărturisind despre Sfântul Duh că, „împreună cu Tatăl şi cu Fiul, este închinat şi mărit“, creştinii nu arată doar că Duhului I se cuvine aceeaşi închinare şi cinste ca Tatălui şi Fiului, ci şi că, atunci când ei se închină şi dau slavă Tatălui şi Fiului, se închină şi dau slavă şi Sfântului Duh, căci e nedespărţit de Aceia, fiind a treia persoană dumnezeiască a Sfintei Treimi. Aceasta înseamnă ca Sfântul Duh este de o fiinţă cu Tatăl şi cu Fiul, aşa cum este şi Fiul de o fiinţă cu Tatăl. Sf. Atanasie cel Mare ne învaţă că cele trei persoane sfinte au o singură fiinţă, voinţă, putere şi slavă, o singură dumnezeire, arătată în trei ipostasuri, sunt un singur Dumnezeu în trei persoane, aşa cum soarele are disc, rază şi lumină, dar e unul singur. Această învăţătură despre Sfântul Duh nu este o invenţie a Părinţilor Bisericii, ci se bazează pe învăţăturile cuprinse în Sfânta Scriptură. Sf. Ap. Petru a numit Dumnezeu pe Sfântul Duh, atunci când i-a spus lui Anania: „Pentru ce a umplut satana inima ta, ca să minţi tu Duhului Sfânt... N-ai minţit oamenilor, ci lui Dumnezeu“ (Fapte 5, 3-4). Sf. Ap. Pavel a spus că Duhul Sfânt e în Dumnezeu, adică în Tatăl şi în Fiul, cum e duhul omului în om: „Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul toate le cercetează, până şi adâncurile lui Dumnezeu. Căci cine dintre oameni ştie cele ale omului, decât duhul omului, care este în el? Aşa şi cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut decât Duhul lui Dumnezeu“ (I Corinteni 2, 10-11).