Micul catehism: Ce se cuvine să facem când avem un nou-născut în familie? (II)

La opt zile după naştere, preotul citeşte copilului o rugăciune, în timpul căreia îl binecuvintează, făcându-i semnul Sfintei Cruci la frunte - pentru luminarea minţii, la gură - pentru sfinţirea cuvântului şi la piept - pentru ca inima să-i fie ferită de pofte şi de patimi trupeşti.

Urmează rugăciunea specială pentru punerea numelui, care se pomeneşte pentru primă dată la cuvintele: „Să se însemneze lumina feţei Tale peste robul Tău acesta… şi să se însemneze Crucea Unuia Născut Fiului Tău în inima şi în cugetul lui“ . Această rugăciune este un fel de pregătire pentru botez, după cum reiese din textul acesteia: „Şi dă, Doamne, ca numele Tău cel sfânt să rămână nelepădat de el când se va uni, la vremea cuvenită, cu Biserica Ta cea sfântă, desăvârşindu-se prin înfricoşătoarele Taine ale Hristosului Tău“, după care preotul ia pruncul în braţe şi face cu el semnul Sfintei Cruci, cântând troparul şi condacul Întâmpinării Domnului, apoi rosteşte cuvintele pentru încheierea slujbei. Rânduiala punerii numelui copilului, de cele mai multe ori, se face o dată cu sfinţirea apei din „Rânduiala în ziua întâi pentru femeia lehuză“. Numele care trebuie date noilor născuţi sunt cele ale sfinţilor din calendar, care sunt nume sfinte şi sfinţitoare. Această sfinţenie se transmite celor ce le poartă. De aceea, mulţi creştini ortodocşi aleg pentru copii numele unui sfânt din ziua în care s-au născut. Alţii aleg numele părinţilor sau al sfântului hramului bisericii din parohia lor. Numele străine n-au nici o rezonanţă creştină şi nu oferă ocrotirea duhovnicească pe care o oferă sfinţii. Sfinţii sunt plăcuţi lui Dumnezeu şi viaţa lor poate fi luată ca model de către cei care le poartă numele. Alegerea de nume străine de calendar este o formă de singularizare, de ieşire din comuniunea sfinţilor plăcuţi lui Dumnezeu. Singularizarea este o stare anormală în viaţa duhovnicească, o formă de egoism care poate împiedica creşterea duhovnicească a copilului.