Micul catehism: Credinţa şi faptele bune ne sfinţesc

Mântuirea este slobozirea din robia păcatului şi a morţii, precum şi dobândirea vieţii veşnice, prin unirea cu Dumnezeu. Mântuirea a fost făcută posibilă de Dumnezeu prin Întruparea, Jertfa şi Învierea Fiului Său, Domnul Iisus Hristos, Care a venit în lume „pentru noi şi pentru a noastră mântuire“. În mod obiectiv, mântuirea a fost realizată de Mântuitorul Hristos prin jertfa Sa răscumpărătoare. Eliberarea din robia păcatului şi a morţii s-a realizat prin activitatea Domnului Hristos, dar dobândirea vieţii veşnice, prin unirea cu Dumnezeu, este şi o lucrare personală a fiecărui creştin.

Pentru dobândirea mântuirii, din partea fiecărui creştin este nevoie de credinţă şi fapte bune. Sf. Ap. Iacob ne învaţă că „din fapte este îndreptat omul, iar nu numai din credinţă“. Importanţa credinţei şi a faptelor bune în sfinţirea sufletului este arătată de acelaşi apostol: „Precum trupul fără de suflet este mort, astfel şi credinţa fără de fapte moartă este“. Omul nu poate lucra la propria mântuire fără a fi ajutat şi de Dumnezeu. Primirea harului dumnezeiesc este de neapărată trebuinţă pentru mântuire, căci Însuşi Mântuitorul ne spune: „Fără de mine nu puteţi face nimic“, iar Sf. Ap. Pavel zice: „în har sunteţi mântuiţi“, în Epistola către Efeseni; credinţa este şi ea de neapărată trebuinţă, fiindcă „fără credinţă este cu neputinţă a plăcea lui Dumnezeu“ (Evrei 11, 6). Deci dobândirea mântuirii este un proces teandric complex şi continuu, la care sunt chemaţi toţi cei care s-au botezat în numele Sfintei Treimi.