Micul catehism: Creştinul datorează recunoştinţă lui Dumnezeu

Un articol de: Pr. Gheorghe Mihăilă - 04 Ianuarie 2010

Sfânta Biserică ne învaţă că viaţa omului, precum şi toate cele necesare vieţii de pe pământ, sunt daruri ale lui Dumnezeu. În bunătatea Sa, Domnul nu a creat lumea şi apoi a lăsat-o să se dezvolte la voia întâmplării, ci ocrotirea divină s-a manifestat mereu asupra creaţiei, spre a-şi atinge scopul pentru care a fost adusă la existenţă. Întreaga creaţie este sub pronia divină. Omul Îi atribuie Părintelui ceresc tot ceea ce este, tot ceea ce are, tot ceea ce vede în jurul său, toate bunurile materiale şi duhovniceşti, universul cu toate podoabele lui, cerul şi pământul, lumina, aerul, apa, hrana şi căldura, trupul şi sufletul, darurile Bisericii şi mântuirea veşnică. De aceea, una dintre responsabilităţile morale ale creştinului este de a-şi arăta recunoştinţa faţă de Tatăl ceresc.

Sfântul Apostol Ioan, reflectând la bunuri pământeşti şi duhovniceşti, a exclamat, plin de admiraţie şi recunoştinţă, în cartea Apocalipsa: „Vrednic eşti, Doamne Dumnezeul nostru, să primeşti slava, şi cinstea, şi puterea, căci tu ai zidit toate lucrurile şi Voinţa Ta ele au fost şi s-au făcut“. Intensificând relaţia de iubire cu Dumnezeu, creştinul devine vrednic de daruri tot mai multe şi mai bogate. Este bine ca recunoştinţa şi mulţumirea pentru darurile primite să fie în sufletul fiecărui creştin. Sfântul Apostol Pavel ne întreabă: „Şi ce ai, pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?“. Cel ce în sufletul său este pătruns de credinţă şi dragoste faţă de Dumnezeu, de iubire faţă de aproapele, nu rămâne indiferent la binefacerile primite şi îşi arată recunoştinţa faţă de binefăcători. Principala recunoştinţă se îndreaptă către Dumnezeu, căci „toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor“.