Micul catehism: Criteriile canonizării sfinţilor (I)

În Biserica creştină primară, denumirea de „sfinţi“ a fost atribuită tuturor celor care au primit credinţa în Iisus Hristos şi s-au botezat în numele Sfintei Treimi. Sf. Ap. Pavel se adresează creştinilor cu denumirea de „chemaţi sfinţi“ (Romani 1, 7) sau „sfinţi“ (II Corinteni 13, 12). Din momentul în care adepţii Mântuitorului au primit denumirea generică de „creştini“, cea de „sfinţi“ a rămas numai pentru acei credincioşi care, în viaţa lor de pe pământ, s-au distins prin merite deosebite în ce priveşte tăria credinţei şi practica dragostei creştine. Sfinţii sunt acei creştini care, în viaţa pământească, au dat dovadă prin cuvânt şi fapte, de o credinţă vie, puternică şi statorinică, de o dragoste curată şi deplină, realizând un grad mai înalt de desăvârşire, pentru care s-au învrednicit de un har deosebit. Pentru acestea ei au fost cinstiţi după moartea lor trupească, încununaţi cu fericirea veşnică şi canonizaţi, adică trecuţi în lista sfinţilor.

Sf. Ioan Damaschin, sintetizând învăţătura Bisericii cu privire la motivele cinstirii sfinţilor, afirmă că ei trebuie cinstiţi „pentru că sunt uniţi cu Dumnezeu după voinţă şi l-au primit locuitor înlăuntrul lor, iar prin participarea cu El au devenit, prin har, ceea ce El este prin fire“. În lucrarea de canonizare a sfinţilor, Biserica n-a făcut nici o deosebire după vârstă, sex, pregătire sau stare socială, ci a ţinut cont de meritele lor spirituale şi duhovniceşti. Cine cercetează calendarul ortodox va constata că sfinţii şi cuvioşii trecuţi spre cinstire sunt de toate vârstele, de toate profesiile sau îndeletnicirile vremii, aparţinând tuturor stărilor sociale. La început, în Biserica creştină primară, recunoaşterea, verificarea şi acordarea calităţii şi a cinstirii unui sfânt nu s-a făcut printr-un act special sau printr-o proclamare solemnă, ci prin simpla înscriere a numelui unui sfânt în martirologii, act săvârşit de o Biserică locală şi comunicat celorlalte Biserici. La această canonizare spontană şi obştească, s-a adăugat apoi şi cea formală sau juridică prin care se recunoaşte legalitatea şi se confirmă cinstirea unui sfânt. Recunoaşterea oficială, care se făcea, în trecut, de către episcopi sau de sinoade particulare, a revenit astăzi sfintelor sinoade ale Bisericilor Ortodoxe autocefale.