Micul catehism: Cum înţeleg creştinii porunca a doua a Decalogului?

Pe baza mărturiilor oferite de Sfânta Scriptură a Vechiului Testament, prin idol se înţelegea un obiect inventat de oameni, care reprezenta un dumnezeu fals. Dicţionarul Explicativ al Limbii Române defineşte idolul drept chip, figură, statuie, reprezentând o divinitate păgână şi constituind, în religiile politeiste, obiecte de cult religios.

În zilele noastre sunt foarte puţini oameni care practică o astfel de idolatrie, asemenea popoarelor din vechime, adică se închină la obiecte inventate, cărora le atribuie puteri supranaturale. Cu toate acestea, porunca a doua a Decalogului este şi pentru creştini valabilă, însă are o altfel de interpretare. Cuvântul „idol“ are pentru creştini şi un alt înţeles. Pentru ei, patimile sunt idolii care ţin în robie sufletele şi le îndepărtează de Dumnezeul adevărat. De exemplu, pentru Sf. Ap. Pavel, iubirea de argint este „închinare la idoli“: „Omorâţi mădularele voastre, cele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este închinare la idoli“. Idol este lăcomia la mâncări şi băuturi, căci dumnezeul lacomului este pântecele său: „căci mulţi, despre care v-am vorbit adeseori, iar acum vă spun şi plângând, se poartă ca duşmani ai crucii lui Hristos. Sfârşitul acestora este pieirea. Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru ruşinea lor, ca unii care au în gând cele pământeşti“, spunea Apostolul Pavel, în Epistola către Filipeni. Dorinţa de a avea ceva pământesc într-o cantitate mai mare decât ne este necesar nu este folositoare. Se transformă într-un idol care ne orbeşte, nu mai căutăm cele duhovniceşti, apoi ne schimbă priorităţile. Nu mai suntem robi ai lui Dumnezeu, ci robi ai noului idol.