Micul catehism: Cum înţelege creştinul dreptatea şi cumpătarea

Dreptatea este virtutea prin care creştinul îşi împlineşte cu conştiinciozitate toate indatoririle sale faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, fiind ajutat de harul dumnezeiesc. În Sfânta Scriptură se întâlnişte cuvântul dreptate şi în înţelesul de sfinţenie, adică de trăire după poruncile lui Dumnezeu. Astfel, bătrânul Simeon este numit „drept şi temător de Dumnezeu“ (Luca 2, 25), deoarece el a trăit potrivit poruncilor lui Dumnezeu. La fel se spune şi despre Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare, că era drept. A trăi după poruncile lui Dumnezeu înseamnă însă împlinirea datoriilor nu numai faţă de Dumnezeu, ci şi faţă de semeni. Pentru aceea, dreptatea creştină presupune să respectăm drepturile fiecăruia, să dăm fiecaruia ce este al său şi să nu cerem nimic pentru noi din ceea ce nu ni se cuvine. Astfel, în comunitatea creştină şi în relaţiile dintre oameni, dreptatea asigură drepturile fiecăruia şi prin aceasta ea este temelia bunei rânduieli dintre oameni.

Cumpătarea creştină este virtutea prin care credinciosul arată măsură şi echilibru în toate faptele vieţii sale: în mâncare, în băutură, în îmbrăcăminte, în vorbe şi în toată purtarea sa. „Să umblăm cuviincios, ca ziua; nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă. Ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte“, spunea Sf. Ap. Pavel creştinilor din Roma. Virtutea cumpătării cere stăpânirea poftelor. „Să vă feriţi de poftele cele trupeşti, care se războiesc împotriva sufletului“ (I Petru 2, 11). Cumpătarea este foarte folositoare trupului şi sufletului, căci ea pune frâu şi îndemnului la păcat. Lipsa cumpătării se răsfrânge uneori foarte greu asupra trupului, pricinuindu-i boli, chin şi chiar moarte. Sf. Ioan Gură de Aur spune: „Lipsa de înfrânare în mâncare consumă şi putrezeşte trupul omenesc şi-l roade cu suferinţe, până ce e distrus printr-o boală îndelungată“. Roadele virtuţii cumpătării sunt: blândeţea, smerenia, buna cuviinţă în vorbă şi în purtare, sănătatea trupească şi sufletească.