Micul catehism: Deasa ori rara împărtăşire, potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur
Sf. Ioan Hrisostom, părinte al Bisericii, cu o bogată experienţă duhovnicească şi pastorală, a ţinut numeroase cuvinte de învăţătură creştinilor din vremea sa. Prin multele sale cuvântări i-a luminat pe contemporani şi i-a încurajat în lupta cu păcatele pentru dobândirea vieţii veşnice. Asemenea altor Părinţi ai Bisericii, Sf. Ioan Gură de Aur a oferit lămuriri celor care s-au întrebat dacă e bine să se împărtăşească mai rar sau mai des: „Mulţi dintre voi se împărtăşesc din jertfa aceasta o singură dată în cursul anului, alţii de două ori, iar alţii mai de multe ori. Deci, cuvântul nostru este îndreptat către toţi, nu numai către cei de faţă, ci şi către cei ce stau prin pustii, căci aceia mai cu seamă o singură dată în an se împărtăşesc, de multe ori şi la doi ani“. Sfântul Ioan a arătat că esenţa problemei nu este frecvenţa împărtăşirii, ci primirea Sf. Împărtăşanii cu vrednicie: „Pe care oare vom aproba noi? Pe cei ce se împărtăşesc o dată, sau pe cei de mai multe ori, ori pe cei de mai puţine ori? Nici pe cei de o dată, nici pe cei de multe ori, nici pe cei de puţine ori, ci pe cei cu un cuget curat, pe cei cu inima curată, pe cei cu viaţa fără de prihană. Unii ca aceştia, apropie-se pururea, iar de nu sunt aşa, să nu se apropie niciodată. De ce? Fiindcă îşi iau cu sine judecată, şi osândă, şi pedeapsă nespusă. Cei ce sunt necunoscători şi necuraţi de tot felul de păcate, nici o dată în an să nu fie vrednici a se împărtăşi. Că mulţi bolnavi şi slabi mor împărtăşindu-se cu nevrednicie şi merg la iad“.
Prin Spovedanie obţinem dezlegare de păcate, iar prin Împărtăşanie ne îndumnezeim, suntem purtători de Hristos (hristofori). Spovedania se poate face atunci când avem conştiinţa încărcată, iar Împărtăşania se dă cu mare atenţie şi numai celor vrednici de Hristos.