Micul catehism: Explicarea articolului al II-lea din Crez

Articolul al II-lea din Simbolul Credinţei conţine într-o formă scurtă învăţătura creştină despre dumnezeirea lui Iisus Hristos: „Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii: Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut iar nu făcut, Cel ce este de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut“. Prin această formulare succintă învăţăm următoarele: Domnul nostru Iisus Hristos, Care ne-a mântuit pe noi, este Însuşi Fiul lui Dumnezeu, egal întru toate cu Dumnezeu-Tatăl, veşnic ca El şi una cu El, după fiinţă şi slavă, deosebindu-Se de Tatăl numai prin aceea că e Fiu, şi nu Tată, că Tatăl îl naşte, iar El e născut din fiinţa Tatălui. Mântuitorul Hristos Însuşi a spus despre Sine: „Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea“ (Ioan 17, 5).

O altă învăţătură importantă pe care o primim prin articolul al II-lea este că Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, este şi Făcătorul tuturor, arătându-se şi în aceasta dumnezeirea Lui. Căci, precum Tatăl este Făcătorul tuturor, cum ne-a învăţat articolul I al Simbolului, aşa este şi Fiul Făcătorul tuturor. Tatăl toate le face, dar le face prin Fiul: „Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut“ (Ioan 1, 3). Chiar şi timpul s-a făcut prin Iisus Hristos, după cum zice Apostolul Pavel: „Prin Care şi veacurile s-au făcut“, iar în alt loc spune: „Întru El s-au făcut toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie scaunele, fie domniile, fie începătoriile, fie stăpânirile. Toate s-au făcut prin El şi pentru El. Şi El este mai înainte de toate şi toate prin El sunt aşezate“. Dacă întru El sunt aşezate toate, înseamnă că El le şi susţine şi în El vieţuiesc toate. El ia parte, deci, şi la pronierea lor, ţinând mereu viaţa în ele şi purtând grijă de ele, cum Însuşi zice: „Tatăl Meu până acum lucrează şi Eu lucrez“ (Ioan 5, 17).