Micul catehism: Fiul lui Dumnezeu S-a născut „mai înainte de toţi vecii“

Simbolul Credinţei ne învaţă că Fiul lui Dumnezeu S-a născut din Tatăl „mai înainte de toţi vecii“. Prin aceste cuvinte, se arată că Fiul este mai înainte de orice timp, este veşnic, nu a apărut în timp. Sf. Evanghelist Ioan îşi începe Evanghelia prin cuvintele: „La început era Cuvântul“, arătând că, atunci când s-a pus începutul timpului şi al lumii, Cuvântul exista deja; deci era în momentul creării lumii văzute şi nevăzute. Fiul lui Dumnezeu nu este o creatură, este veşnic. Fiul lui Dumnezeu se deosebeşte de cei care sunt numiţi „fii“, pentru că aceştia sunt făcuţi sau născuţi, după har, din Dumnezeu. Aceştia sunt născuţi de Dumnezeu în timp. Dar Tatăl „n-a adus pe Fiul din neexistenţă în existenţă, nici n-a înfiat pe unul care n-a existat niciodată“, ne spune Sf. Chiril al Ierusalimului. În Dumnezeu niciodată nu s-a produs vreo schimbare. Dacă Fiul nu S-ar fi născut „mai înainte de toţi vecii“, Tatăl n-ar fi fost totdeauna Tată, ci ar fi câştigat această însuşire mai târziu.

Tatăl este veşnic Tată şi veşnic Dumnezeu, fără schimbare, iar Fiul, veşnic Dumnezeu, fără schimbare. Tocmai pentru că Tatăl e veşnic, are un Fiu veşnic. „Căci n-a fost cândva Tatăl când n-a fost Fiul, ci odată cu Tatăl, şi Fiul Care S-a născut din El. Căci Dumnezeu nu s-ar putea numi Tată fără de Fiu. Iar dacă ar fi, fără să aibă pe Fiul, n-ar fi Tată. Şi dacă ar avea mai pe urmă Fiu, ar deveni mai pe urmă Tată şi astfel S-ar schimba din a nu fi Tată în a fi Tată, lucru mai rău decât orice blasfemie“, ne învaţă Sf. Ioan Damaschin. Tatăl şi Fiul sunt două persoane egale în dumnezeire şi în cinste, dar una e Tată şi alta Fiu, având veşnic între ele dragostea care este între Tată şi Fiu, şi anume: una - veşnic dragoste de Tată şi alta - veşnic dragoste de Fiu.