Micul catehism: Învierea Domnului este temelia credinţei creştine

Un articol de: Pr. Gheorghe Mihăilă - 13 Martie 2009

Articolul al V-lea din Simbolul credinţei redă cea mai importantă învăţătură pentru creştini - prin acest articol mărturisim că Domnul Iisus „a înviat a treia zi, după Scripturi“. Învierea lui Hristos nu e doar o revenire a trupului la viaţa dinainte de moarte, ci înseamnă şi o prefacere totală a trupului. Ea e o treaptă nouă şi cea din urmă pe drumul mântuirii noastre, urcat de Hristos. Lucrarea de mântuire a lui Hristos nu s-a încheiat cu moartea Sa pe Cruce, ci e desăvârşită prin Înviere. Dacă lucrarea Lui de mântuire ar fi constat numai în răscumpărarea vieţii noastre cu viaţa Lui, ea s-ar fi isprăvit cu moartea Lui. Şi atunci viaţa Lui şi a noastră, după Înviere, nu s-ar fi deosebit prea mult de cea dinainte de moartea lui Hristos pe Cruce. Dar lucrarea de mântuire a constat şi într-o desăvârşire a firii noastre, slăbită de păcat, iar desăvârşirea aceasta a realizat-o Iisus Hristos întâi în firea Sa, până la capăt, ca apoi, prin împărtăşire din ea, să se desăvârşească şi firea noastră. Această treaptă a desăvârşirii firii noastre în Sine a atins-o Iisus prin Învierea Lui. Astfel, trupul nostru care va învia nu va mai fi ca trupul nostru de acum, ci desăvârşit, după asemănarea lui Hristos cel înviat.

Învierea Domnului are o foarte mare importanţă pentru creştini. În primul rând, ea ne oferă siguranţa că tot ce a spus Iisus e adevărat, deci şi aceea că El este Fiul lui Dumnezeu şi că moartea Lui a avut drept scop eliberarea noastră din robia păcatului şi împăcarea noastră cu Dumnezeu. În al doilea rând, Învierea lui Hristos ne asigură că moartea ce domnea peste firea noastră a fost învinsă, că trupurile noastre nu vor rămâne veşnic prefăcute în ţărână, ci vor învia. Învierea lui Hristos e temelia credinţei noastre: „Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa voastră, sunteţi încă în păcatele voastre. Şi atunci şi cei ce au adormit întru Hristos au pierit...“, spunea Sfântul Apostol Pavel.