Micul catehism: Lenea ne îndepărtează de Dumnezeu

Unul dintre cele şapte păcate capitale (alături de mândrie, iubire de arginţi, desfrânare, invidie şi mânie) este şi lenea sau trândăvia. Acest păcat se manifestă prin nepăsarea faţă de împlinirea datorilor creştine şi a obligaţiilor sociale. Pilda talanţilor, rostită de Mântuitorul Hristos ucenicilor, ne învaţă că înmulţirea talanţilor este una dintre responsabilităţile fiecărui creştin. Fiecare se cuvine să îşi dezvolte darurile primite, şi nu să-şi îngroape talanţii, asemenea slugii din pilda menţionată. Această slugă, despre care Evanghelia spune că a fost leneşă, a fost pedepsită, fiind alungată în „întunericul cel mai din afară“. Acolo unde este „plângerea şi scrâşnirea dinţilor“.

Prin lene, se încalcă şi porunca lui Dumnezeu dată după căderea protopărinţilor Adam şi Eva, prin care El a rânduit ca omul să se hrănească în urma muncii pe care o prestează: „În sudoarea fetei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce“. Sfânta Scriptură are cuvinte foarte aspre pentru păcatul lenei sau trândăviei, arătând că cei leneşi vor fi aruncaţi în întunericul cel veşnic (Matei 25, 26, 30). Sf. Ap. Pavel spune: „Dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce“. Şi tot el ne îndeamnă: „Nu fiţi leneşi, ci următori ai celor ce prin credinţă şi îndelungă răbdare moştenesc făgăduinţele“. Lenea este urmată de slăbirea puterilor sufleteşti şi trupeşti, lipsa de cele necesare vieţii şi uitarea de Dumnezeu. Lenea se vindecă prin rugăciune, cugetare la poruncile lui Dumnezeu şi prin muncă.