Micul catehism: „Oare omul nu este pe pământ ca într-o slujbă ostăşească?“

Bărbăţia sau curajul este însuşirea sufletească a creştinului de a-şi împlini cu statornicie îndatoririle sale şi a înfrunta cu hotărâre toate greutăţile şi primejdiile vieţii. Ea se arată deci ca tărie sufletească de a împlini cuvântul Sfintei Evanghelii în viaţă, căci tăria sufletească este necesară atât pentru înfruntarea suferinţelor trupeşti, cât şi a celor morale. Lupta împotriva ispitelor se duce cu puterea barbăţiei creştine. Sfântul Apostol Pavel le-a spus creştinilor din Efes: „Fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi întru puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului“. Sfânta Scriptură ni-l prezintă ca model de bărbăţie pe dreptul Iov, care a dovedit răbdare în toate încercările prin care a trecut şi a rostit: „Oare omul nu este pe pământ ca într-o slujbă ostăşească?“ (Iov 7, 1).

Cea mai mare pildă de tărie ne-a dat-o Mântuitorul, Care a biruit toate suferinţele şi ispitele. Exemplul Lui a fost urmat de toţi sfinţii şi martirii şi trebuie să-l urmeze orice creştin. Roadele virtuţii bărbăţiei sunt: răbdarea şi statornicia. Împotriva bărbăţiei se păcătuieşte prin: sfială (care face pe credincios să se teamă prea mult de greutăţile vieţii), laşitate (care-l face să fugă de greutăţile vieţii), îndrăzneală (care-l face să nu vadă şi nici să evalueze). Virtuţile morale sunt o lucrare văzută a iubirii faţă de Dumnezeu. Împodobindu-şi sufletul cu ele, creştinului îi vor fi de folos şi în viaţa pământească, şi în cea viitoare, căci „sufletele oamenilor primesc pentru virtute răsplată, iar pentru greşeli, pedepse“, zice Sf. Antonie cel Mare. Aşa cum creştinul are responsabilitatea de a se împodobi cu frumuseţea vieţii creştine şi să facă fapte bune, tot aşa are şi datoria să se ferească de fapte rele, de păcat, căci: „Cine ştie să facă ce e bine, şi nu face, păcat are“ (Iacov 4, 17).