Micul catehism: Postul este un act de jertfă

Un articol de: Pr. Gheorghe Mihăilă - 16 Feb 2010

Marile sărbători creştine, Naşterea Domnului şi Sfintele Paşti, sunt precedate de o perioadă specială de pregătire denumită post.

Postul este abţinerea totală sau parţială de la anumite alimente (carne, ouă, produse lactate), pe un timp mai lung sau mai scurt, dar presupune şi o grijă deosebită de a nu face fapte rele. Sf. Evanghelie care se citeşte la slujba Sf. Liturghii în Duminica lăsatului sec de brânză pune în evidenţă aspectul spiritual (duhovnicesc) al postului, adică întărirea puterilor sufleteşti asupra poftelor trupeşti. Postul, ca abţinerea de la anumite alimente, fără aspectul spiritual, abţinere de la faptele rele, rămâne un regim alimentar. Postul creştin este un act de jertfă şi de cult, prin care ne eliberăm de ispite şi de patimi, ne apropiem de Dumnezeu, ne înduhovnicim; postului de alimente trebuie să i se asocieze întotdeauna şi cel sufletesc, al faptelor. Hrana sau mâncarea, în general, este un lucru important pentru fiecare dintre noi, deoarece de ea depinde supravieţuirea şi sănătatea trupului; este absolut indispensabilă vieţii şi nu trebuie privită cu dispreţ sau cu o lipsă de interes. Cu toate acestea, preocuparea pentru procurarea hranei nu trebuie să constituie singura grijă a vieţii noastre, deoarece cuvintele Mântuitorului Hristos sunt mereu valabile: „Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai mult decât ele?…“ (Matei 6, 25-30).