Micul catehism: Primul pas spre patima desfrânării se face la nivelul minţii
Morala îndoielnică şi valorile culturale slab calitative, care sunt promovate uneori prin mijloacele mass-media, au o influenţă negativă asupra creştinilor fără trezvie duhovnicească. Problemele sexuale se discută deschis, în locuri şi companii nepotivite, iar perversiunea sexuală este prezentată ca pe o realitatea normală, firească a fiinţei umane. Desfrânarea este unirea trupească de voie a bărbatului cu femeia fără ca ei să fie căsătoriţi şi transformă relaţiile cele mai intime dintre partea bărbătească şi partea femeiască într-un simplu mijloc de satisfacţie senzuală. Prin această patimă se dă o întrebuinţare rea funcţiei sexuale, o folosire contrară scopului ei firesc. Sf. Maxim Mărturisitorul, vorbind despre această patimă, s-a exprimat destul de precis: „Nimic nu este rău din cele ce sunt, decât reaua întrebuinţare, care vine din negrija minţii de a cultiva cele fireşti“. Deci iată că primul pas spre patimă se face la nivelul minţii, atunci când acceptăm cele rele ca fiind ceva bun şi normal. În cazul patimii desfrânării, atunci când considerăm că relaţia trupească dintre un băiat şi o fată înainte de căsătorie este un lucru normal sau chiar necesar, în mintea noastră am făcut un prim pas spre patima desfrânării. Sfântul Isaac Sirul, atunci când vorbeşte despre patima desfrânării, efidenţiază rolul pe care îl au împrejurările şi sugestiile asupra voinţei de a accepta abaterea de la ceea ce este firesc şi natural fiinţei umane: „Când cineva e stârnit (...) de poftă, nu-l sileşte puterea naturală sa iasă din hotarul firii şi să ajungă în afară de cele datorate, ci adaosul pe care îl facem firii prin prilejurile primite prin voinţă. Căci Dumnezeu, toate câte le-a făcut, le-a făcut bune şi cu măsură. Şi cât timp se păzeşte măsura cumpenei fireşti şi drepte a pornirilor din noi, mişcările fireşti nu ne pot sili să ieşim de pe calea cuvenită. Şi trupul se mişcă numai în mişcările bine orânduite“.