Micul catehism: Prin viaţa Domnului s-au împlinit proorociile profeţilor

Un articol de: Pr. Gheorghe Mihăilă - 16 Martie 2009

Cărţile Vechiul Testament, în special ale unor profeţi, au avut un rol foarte important în pregătirea poporului evreu pentru a-L recunoaşte pe Mesia. Unii prooroci au oferit amănunte despre viaţa Mântuitorului Hristos.

Privitor la Învierea Domnului, în Simbolul Credinţei spunem că a avut loc a treia zi, „după Scripturi“. Părinţii Bisericii, care au formulat Crezul, au luat aceste cuvinte din I Corinteni 15, 3, 4, unde Apostolul Pavel scrie: „Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit, cum că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; şi cum că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi“. Prin precizarea că a înviat „după Scripturi“ s-a dorit a se arăta că Hristos a murit şi a înviat întocmai cum a fost proorocit în perioada Vechiului Testament, adică toate cele petrecute cu Domnul Hristos s-au întâmplat „potrivit Scripturilor“. Această împlinire a prevestirilor din cărţile Vechiului Testament ne încredinţează de dumnezeirea lui Iisus Hristos şi de planul dumnezeiesc al mântuirii, despre care s-au făcut descoperiri prin prooroci. În capitolul 53 de la profetul Isaia e scris: „Că s-a luat de pe pământ viaţa Lui. Pentru fărădelegile poporului Meu a fost adus la moarte“ (versetul 8). Iar în Psalmul 15 se spune: „Că nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu vei da pe cel cuvios al Tău să vadă stricăciunea“ (versetul 10). Învierea de a treia zi a fost prefigurată de petrecerea timp de trei zile şi trei nopţi a lui Iona în pântecele chitului, precum Însuşi Domnul a spus: „Neam viclean şi desfrânat cere semn, şi semn nu i se va da lui, decât semnul lui Iona proorocul. Că, precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, aşa va fi şi Fiul Omului în inima pământului trei zile şi trei nopţi“ (Matei 12, 39-40).