Micul catehism: Rânduiala Utreniei cuprinde texte din Vechiul şi Noul Testament
Rânduiala Utreniei prevede ca cei şase psalmi să fie urmaţi de Ectenia mare, o rugăciune comună a credincioşilor, adresată lui Dumnezeu prin intermediul preotului slujitor. Ectenia mare face tranziţia de la lecturile biblice (psalmii) la cântările care prevestesc lumina mântuirii oferită prin Domnul Hristos. Troparul-prochimen „Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă, binecuvâtat este Cel ce vine întru numele Domnului“, care urmează după Etenia mare, se cântă de patru ori, ca o vestire a Naşterii Domnului în cele patru părţi ale lumii.
În acest timp se aprind luminile în biserică, dacă acestea au fost stinse în tipul citirii psalmilor. Sf. Simeon al Tesalonicului învăţa că aprinderea luminilor ne aminteşte de slava lui Dumnezeu, care a strălucit peste păstori, atunci când îngerul lui Dumnezeu le-a vestit Naşterea Domnului: „Se aprind acum toate făcliile pentru cuvântul ce zice: «Slava lui Dumnezeu a strălucit peste ei» (Luca 2, 2)“, adică peste păstori, şi se cântă „Dumnezeu este Domnul...“ pentru că este cu cale a se face noaptea închipuirea Naşterii şi Arătării Mântuitorului celei după trup, de vreme ce noaptea S-a născut. Pentru că Isaia zice: „Nouă, celor ce şedem întru întuneric şi în umbra necunoştinţei, lumină mare s-a arătat...“.
După „Dumnezeu este Domnul...“ strana cântă troparele, cântări de origine creştină, acestea fiind primele imne creştine din rânduiala Utreniei. Prin aceste cântări se preamăreşte evenimentul cinstit în ziua respectivă, eveniment ce are legătură directă cu lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omului prin Domnul Hristos sau sunt lăudate faptele unor persoane sfinte, ca roade ale venirii lui Hristos în lume. Începând cu troparele, în rânduiala Utreniei, cântările şi citirile din Vechiul Testament se împletesc cu cele ale Noului Testament.