Micul catehism: Rugăciunea - izvorul dragostei de Dumnezeu şi de aproapele

Rugăciunea este cea mai simplă şi cea mai directă modalitate de stabilire şi păstrare a relaţiei noastre cu Dumnezeu.

Părinţii Bisericii consideră rugăciunea «mama» faptelor bune, pentru că ea aduce în sufletul nostru pe cea mai mare faptă bună: dragostea de Dumnezeu şi dragostea de aproapele. Toate faptele bune ne apropie de Dumnezeu, dar rugăciunea le uneşte. Rugăciunea poate fi particulară sau publică, iar dacă se are în vedere conţinutul acesteia, adică ţinînd cont de ideile şi sentimentele exprimate, rugăciunea poate fi de trei feluri: Rugăciunea de laudă, Rugăciunea de mulţumire, Rugăciunea de cerere. Rugăciunea de laudă este acea rugăciune prin care ne exprimăm admiraţia, iubirea, lauda, cinstirea pe care le avem faţă de Dumnezeu: „În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului. Mare este Domnul şi lăudat foarte şi măreţia Lui nu are sfârşit“ (Psalmul 144, 2). Când Îl lăudăm pe Dumnezeu suntem asemenea îngerilor care Îl laudă cântând: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!“. Rugăciuni de laudă putem adresa şi sfinţilor, pentru biruinţa asupra patimilor, pentru virtuţile pe care le-au dobândit, pentru pute-rea lor mijlocitoare faţă de Dumnezeu. Se adresează rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru bunătatea şi binefacerile pe care le-am primit. Sfântul Apostol Pavel îi îndemna pe creştinii din Tesalonic să adreseze astfel de rugăciuni lui Dumnezeu: „Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus pentru voi“. În rugăciunile pe care le adresăm lui Dumnezeu putem cere cele de folos pentru viaţa noastră. El vrea să-I cerem tot ce ne trebuie, iar sfântul Grigorie Dialogul ne îndeamnă să-L rugăm cu credinţă, ba chiar să-L silim pe Dumnezeu printr-o rugăciune stăruitoare. În timpul rugăciunii ne închinăm, facem semnul sfintei cruci, batem metanii, stăm în genunchi.